Marina Limanu se întinde pe 30.000 de metri pătraţi, are 670 de metri deschidere la malul apei și un potențial de cheiaj de 260 ambarcațiuni. Marina Limanu a fost lansată în 2010.
În urma tranzacției, Marina Limanu a fost redenumită LifeHarbour, urmând ca firma să treacă printr-un proces de rebranding și de integrare în grupul NauticLife. Sub cupola firmei NauticLife își mai desfășoară activitatea Pensiunea Pike Inn și Colegiul Nautic Român, pe lângă LifeHarbour.
Marina Limanu are 40 de locuri pentru yachturi, la care se vor adăuga alte 40 până la sfârșitul lunii iunie. Marina mai deține un restaurant și o sală de cursuri pentru training, ambarcațiuni cu vele și yacht-uri cu motor destinate închirierii sau activităților corporate. De asemenea, în cadrul Marinei își desfășoară activitatea școala de yachting – Romanian Yachting School.
În august va fi gata construcția unui hotel cu 40 de locuri de cazare, în timp ce în următorii 2 ani proprietarii Marinei vor să dezvolte un minicomplex rezidențial în zonă.
Printre planurile proprietarilor se mai numără şi suplimentarea locurilor de acostare pentru ambarcațiuni de la 40 la 260, construcția unei baze complete de înteținere și reparații a ambarcațiunilor, în colaborare cu firma Boat&Yacht Service, precum și crearea unei platforme proprii de service și alimentare cu combustibil.
“Suntem în ipostaza unică în România de a oferi clienților noștri prin intermediul firmelor de profil servicii integrate: locuri de acostare la Marea Neagră, o ofertă completă de ambarcațiuni ale celor mai mari producători mondiali și europeni, închirieri de ambarcațiuni și yachturi cu vele și motor, servicii complete de echipare și service la școala de navigație, pensiune și cheiaj în Delta Dunării, toate având ca suport cele mai moderne dotari atât pentru activitatea de yachting, cât și pentru activitățile de agrement și cele profesionale”, a declarat Octavian Pădeanu, CEO al LifeHarbour.
NauticLife este unul dintre cei mai mari furnizori de ambarcațiuni din România, fiind concesionar pentru câteva dintre cele mai prestigioase branduri de ambarcațiuni din Europa, precum Beneteau, Raymarine și Buster. Compania deține două showroom-uri: unul în Tulcea, cu o suprafață de circa 320 de metri pătraţi și circa 600 de metri pătraţi de curte și parking, și al doilea în Mogoșoaia, cu o suprafață de circa 1.800 de metri pătraţi și circa 4.000 de metri pătraţi de curte și parking – acesta din urmă fiind și cel mai mare showroom de ambarcațiuni din România, care mai găzduiește şi caiace, motoare, bărci, accesorii pentru pescuit și vânătoare.
În 2011, NauticLife a vândut 34 de ambarcațiuni, a avut o cifră de afaceri de peste 1 milion de euro și o cotă de piață de 30%. De la deschidere și până în prezent, NauticLife a susținut investiții în valoare de peste 3,5 milioane euro.
Care este profilul cumpărătorului român de ambarcaţiuni
Ca poziție socială, ne adresăm unor persoane cu vârstă între 30 și 50 ani, dinamice, dornice să-şi petreacă timpul în aer liber, cu un nivel mediu – superior de venituri. O pondere importantă este reprezentată de pasionații de pescuit și vânătoare în Delta Dunării, iar pe litoral sunt persoanele cu aptitudini pentru sporturile nautice. Sunt aceleași persoane care au fost interesate de ambarcațiuni și înainte de criză, dar care s-au cam plictisit să aştepte să treacă criza, a conchis Octavian Firu, CEO al NauticLife.
Familia Marcu mai deţine şi cel mai mare operator privat de servicii medicale din România – MedLife.