Ungureanu cedează. Guvernul dă primăriilor aproape 650 mil. lei din fondul de rezervă

Guvernul a alocat primăriilor fonduri totale de aproape 650 milioane lei, pentru proiecte în derulare şi achitarea arieratelor
Economica.net - mar, 03 apr. 2012, 11:32
Ungureanu cedează. Guvernul dă primăriilor aproape 650 mil. lei din fondul de rezervă

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a spus că primăriile vor primi fonduri totale de 648 milioane lei (echivalent a 148 milioane euro).

Banii vor fi alocaţi din Fondul de rezervă bugetară, prin suplimentarea sumelor defalcate din TVA.

Surse oficiale au declarat anterior că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a rămas în şedinţa de guvern doar cu miniştrii pentru a discuta despre fondurile care urmau să fie alocate primăriilor, consilierii care participaseră la şedinţă părăsind sala în care se aflau titularii portofoliilor ministeriale.

Luni dimineaţa, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a anunţat că premierul Mihai Răzvan Ungureanu a convins coaliţia ca fondurile către administraţiile publice să fie alocate pe baza a două principii, respectiv pentru proiecte europene în derulare care necesită cofinanţare şi pentru achitarea arieratelor.

El a arătat în acelaşi timp că fondurile către autorităţile locale nu vor fi alocate pe criterii politice, dar că anumite primării au dificultăţi de plată mai mari din cauza relaţiei mai puţin bune cu consiliile judeţene, iar Guvernul încearcă să compenseze acest decalaj.

Săptămâna trecută, după disputele din coaliţie privind alocarea acestor fonduri către primării, liderul PDL Buzău, deputatul Cezar Preda, a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că există 25 de consilii judeţene conduse de opoziţie în care primarii PDL nu au primit niciun ban şi care ar trebui să beneficieze de alocări.

„Poziţia asta că «eu nu fac cadouri electorale, că eu îmi iau ministru de finanţe care iarăşi e independent şi noi ne gândim la binele ţării şi nu ne interesează» are o contribuţie în reacţiile pe care le au liderii de partid”, a spus Preda, vorbind astfel şi despre problemele apărute în cadrul PDL.

Te-ar mai putea interesa și
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA a tăiat 7,3% in zece zile. Cu toate acestea, cei care investesc în aur și......
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat ...
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...