Câştigul salarial mediu a crescut în februarie. Vezi unde au fost cele mai mari lefuri

Câştigul salarial mediu net a crescut în februarie, comparativ cu luna anterioară, cu 0,3%, sau cinci lei, la 1.472 lei, cele mai mari valori fiind înregistrate la producătorii de ţigări, iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante.
Economica.net - mie, 04 apr. 2012, 07:12
Câştigul salarial mediu a crescut în februarie. Vezi unde au fost cele mai mari lefuri

Astfel, câştigul mediu net din domeniul fabricării produselor din tutun a ajuns la 4.489 lei, iar în hoteluri şi restaurante indicatorul se plasează la 824 lei.

„În luna februarie 2012, în majoritatea activităţilor din sectorul economic nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mic decât în luna ianuarie 2012 ca urmare a nerealizărilor de producţii ori încasărilor mai mici (funcţie de contracte), a reducerii sau întreruperii activităţii ca urmare a condiţiilor meteo nefavorabile, a dificultăţilor financiare şi concediilor fără plată”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

Cele mai mari scăderi, între 8,5% şi 10,5%, au fost înregistrate în transporturi pe apă, extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, activităţi de servicii anexe extracţiei, şi între 4,5% şi 7,5% în activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune (inclusiv înregistrǎri audio şi activităţi de editare muzicalǎ; activităţi de difuzare si transmitere de programe), activităţi de editare, fabricarea altor mijloace de transport, alte activităţi de servicii, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat. Totodată, scăderi între 2% şi 3,5% au fost raportate în alte activităţi extractive, hoteluri şi restaurante, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, extracţia minereurilor metalifere, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, tranzacţii imobiliare, fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, captarea, tratarea si distribuţia apei.

Creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă au fost determinate de acordarea de premii ocazionale, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă), de realizările de producţie ori încasările mai mari.

Cele mai semnificative majorări s-au înregistrat astfel: cu 44,7% în fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 11% în activităţi auxiliare intermedierilor financiare (inclusiv activităţi de asigurare şi fonduri de pensii); între 4% şi 7,5% în fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei; fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice); între 3% şi 4% în activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale).

În sectorul bugetar s-au înregistrat uşoare creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna ianuarie, în învăţământ (cu 0,8%), ca urmare a plăţii cu ora a cadrelor didactice, respectiv în administraţie publică (0,5%), ca urmare a acordării de sume pentru diferite sporuri ori a plăţii concediilor de odihnă.

În activităţile de sănătate şi asistenţă socială (-0,3%) câştigul salarial mediu net a fost în uşoară scădere faţă de luna ianuarie ca urmare a neplăţii drepturilor salariale cuvenite salariaţilor din unele unităţi din domeniul asistenţei sociale care s-au confruntat cu dificultăţi financiare.

Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 4,1%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 101,5%.

Câştigul mediu brut a fost în februarie de 2.028 lei, în creştere cu 6 lei faţă de ianuarie.

Indicele câştigului salarial real pentru luna februarie 2012 faţă de luna precedentă, calculat ca raport între indicele câştigului salarial nominal net şi indicele preţurilor de consum, a fost de 99,7%.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost de 117,0%, cu 0,3 puncte procentuale mai mic faţă de cel înregistrat în luna ianuarie 2012.

Te-ar mai putea interesa și
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a contractat un Airbus A320 de la Dan Air
Tarom a încheiat un parteneriat cu Dan Air şi a contractat, în regim ACMI (Aircraft, Crew, Maintenance, Insurance), o aeronavă necesară în perioada sezonului de iarnă, în lunile decembrie şi......
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun Deep
Tribunalul obligă Administrația de Apă Dobrogea Litoral sa comunice studiile de ecotoxicitate pentru proiectul Neptun ...
Tribunalul Bucureşti obligă Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea Litoral şi Institutul Grigore Antipa să comunice ...
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1, închisă din cauza rafalelor de vant care ajung la 120 km/h
Autostrada A1 a fost închisă vineri dimineaţa, între Sibiu şi Boiţa, din cauza vântului puternic, a informat DRDP ...
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte automobile au făcut Dacia şi Ford
Producția de mașini a României a urcat cu 19%, după primele zece luni din 2024, până la 466.838 de unități. Câte ...
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost ...