Boeing ar putea detrona în acest an Airbus din poziţia de lider în producţia de avioane

Boeing a livrat mai multe avioane decât Airbus în primul trimestru şi ar putea deveni în 2012 cel mai mare producător de aeronave la nivel mondial, pentru prima oară în ultimii nouă ani, relatează Reuters.
Economica.net - vin, 06 apr. 2012, 15:54
Boeing ar putea detrona în acest an Airbus din poziţia de lider în producţia de avioane

Compania europeană Airbus a aunţat vineri o creştere de 10% a livrărilor în primul trimestru, la 131 de avioane, comparativ cu intervalul similar din anul trecut.

Grupul american Boeing a raportat joi că în primul trimestru a livrat 137 de aeronave, cu 32% mai mult faţă de anul precedent.

Ambii producători majorează producţia celor mai bine vândute modele, Boeing 737 şi Airbus A320, pentru a acoperi cererea venită în special din Asia.

Boeing a reuşit să devanseze Airbus în primul trimestru după ce a lansat la sfârşitul anului trecut două noi modele a căror producţie fusese mult întârziată, 787 Dreamliner şi versiunea îmbunătăţită a aeronavei 747.

Astfel, analiştii anticipează că Boeing va reuşi să livreze mai multe avioane în 2012 decât Airbus, detronând producătorul european de avioane deţinut de grupul EADS pentru prima oară în ultimii nouă ani.

Boeing a livrat şase aparate 747-8 şi cinci avioane Dreamliner.

Airbus a furnizat patru aeronave A380, toate în ianuarie-februarie, şi a început în această săptămână asamblarea primului avion A350, care reprezintă răspunsul companiei europene la modelul Boeing 787.

Aeronava A350 ar trebui să intre în circulaţie la jumătatea lui 2014.

Airbus a rămas în urma Boeing în primul trimestru şi în privinţa noilor comenzi atrase, în număr de 90.

Boeing a vândut în schimb 412 avioane, datorită cererii mari pentru noua versiune a avionului 737, cu un consum redus de carburant.

Ambii producători de avioane încasează majoritatea veniturilor la livrarea avioanelor.

Cele două companii domină piaţa aeronautică mondială cu o valoare estimată la 100 de miliarde de dolari pe an.

Airbus a avertizat că ar putea pierde o parte din piaţa chineză din cauza unei dispute între Uniunea Europeană şi un grup de ţări, inclusiv China, referitoare la taxarea companiilor aeriene care operează în spaţiul comunitar, pentru emisiile de dioxid de carbon.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...