Fost primar al unei comune ieşene, condamnat definitiv pentru deturnarea de fonduri europene

Fostul primar al comunei ieşene Popeşti, Nicolae Mocanu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare de Curtea de Apel Iaşi, deşi iniţial primse patru ani cu executare, pentru deturnarea unui fond european destinat unui program privind îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale romilor.
Economica.net - lun, 09 apr. 2012, 08:06
Fost primar al unei comune ieşene, condamnat definitiv pentru deturnarea de fonduri europene

Hotărârea Curţii de Apel Iaşi este definitivă.

Trimis în judecată în aprilie 2007, Nicolae Mocanu, fostul primar al comunei Popeşti judeţul Iaşi, a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare sub supraveghere, pe un termen de încercare de şapte ani, pentru abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, fals intelectual şi folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor.

Alături de fostul edil, a fost condamnat, în 27 martie 2012, de către Curtea de Apel Iaşi, şi Ionel Stoica, reprezentant al SC Media Rom Grup SRL Iaşi, la pedeapsa de trei ani şi două luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune. Instanţa i-a revocat acestuia beneficiul suspendării condiţionate a unei pedepse pronunţate anterior, anulează reabilitarea judecătorească pentru o altă pedeapsă şi revocă beneficiul graţierii condiţionate, astfel că inculpatul va executa în final cinci ani şi două luni de închisoare. Instanţa i-a interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei cât şi timp de patru ani după executare, următoarele drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Curtea a luat act că partea civilă Ministerul Finanţelor Publice, prin DGAFP Iaşi, a renunţat la pretenţiile civile, prejudiciul fiind recuperat. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă C.L.P. şi obligă inculpatul Mocanu Nicolae să plătească acestei părţi civile suma de 170.496 lei reprezentând dane materiale.

În 3 aprilie 2007, Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA)-Serviciul Teritorial Iaşi l-a trimis în judecată pe Nicolae Mocanu, acesta fiind acuzat de deturnare de fonduri europene. Prejudiciul estimat de procurori a fost de 41.000 de euro.

În 22 februarie 2010, Judecătoria Iaşi l-a condamnat la patru ani şi şase luni de închisoare pe fostul primar al comunei ieşene Popeşti Neculai Mocanu pentru deturnare de fonduri europene, destinate unui program pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale romilor din localitate.

Potrivit procurorilor, unele informaţii din dosarul proiectului depus de Mocanu pentru obţinerea banilor erau nereale, inexacte sau incomplete. În timpul anchetei, procurorii au constatat că argumentele care stăteau la baza proiectului nu aveau corespondent în realitate.

Astfel, fostul primar al comunei Popeşti susţinea că în localitate trăiesc 1.200 de romi, cifră mult exagerată faţă de situaţia reală.

Neculai Mocanu a fost primar al localităţii ieşene Popeşti timp de opt ani, în perioada 2000 – 2008. În primul mandat a fost membru PSD, iar după alegerile din 2004 a devenit membru al PD.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...