Grecii au găsit 57 de saci cu mărci germane din cel de-al Doilea Război Mondial

Ministerul de Finanţe din Grecia se află în posesia a 57 de saci cu mărci germane (Reichsmark) din perioada ocupaţiei naziste, 1941-1944, şi înfiinţează o comisie pentru a decide ce poate face cu banii.
Economica.net - mar, 10 apr. 2012, 13:09
Grecii au găsit 57 de saci cu mărci germane din cel de-al Doilea Război Mondial

În contextul căutării oricăror documente relevante privind reparaţiile pentru pagubele produse de Germania în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, ministerul a hotărât să înfiinţeze o comisie care să propună ce se va întâmpla cu cele 14.334.000 de mărci rămase din timpul ocupaţiei şi aflate în prezent la Banca Naţională, scrie cotidianul elen Kathimerini.

Sarcinile comisiei privesc „înaintarea unei propuneri dacă mai rămân motive pentru păstrarea în continuare, posibila utilitate în alte scopuri sau distrugerea, având în vedere că valoarea lor actuală nu poate fi decât istorică”, se arată într-o decizie a ministrului de Finanţe, Filippos Sachinidis.

Potrivit unor surse, Banca Greciei a informat ministerul despre sacii cu mărci germane încă de acum un an, dar având în vedere că nu au decât valoare istorică, nu s-a întreprins nimic.

În contextul dezbaterilor aprinse din Grecia privind reparaţiile de război, Sachinidis a hotărât să vadă ce se poate face.

Potrivit estimărilor unor parlamentarilor eleni, Germania a luat în cel de-al Doilea Război Mondial un împrumut de la guvernul Greciei, ţară aflată atunci sub ocupaţie nazistă, datoria fiind calculată de partea elenă la 54 miliarde de euro, fără dobânzi. Datoria este separată faţă de reparaţiile considerate necesare pentru victimele atrocităţilor comise de nazişti şi valorilor furate în timpul ocupaţiei.

Germania este în prezent ţara din zona euro cu cea mai importantă contribuţie la pachetele de împrumuturi externe pentru Grecia. Statul elen a primit în 2010 un pachet de împrumuturi externe de 110 miliarde de euro de la ţările zonei euro şi FMI, iar anul acesta un al doilea pachet financiar, de circa 130 miliarde de euro.

Te-ar mai putea interesa și
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află în topul cartierelor în care locuitorii percep costul vieții ca fiind......
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
BLACK FRIDAY NISSA 2024: Extra Reduceri, Noutăți și Discounturi de până la 80%!
Black Friday la NISSA devine mai mult decât un eveniment de shopping – este o experiență complet reinventată! Cu reduceri ...
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin ajunge la un nou record istoric de peste 97.000 de dolari: Top proiecte de investit
Bitcoin a atins recent un nou maxim istoric de 97.862 dolari, și nu arată semne de încetinire. Se pare că va ajunge la ...