Scad chiriile la apartamentele de două camere din Capitală. Vezi cu cât

Chiriile la apartamentele de două camere din Capitală au scăzut la o medie de 315 euro/ lună, atingând astfel un nou prag minim, sub presiunea unui număr mare de oferte nou apărute pe piaţă în martie, se arată în raportul lunar de monitorizare imobiliară Anunturiparticulari.ro.
Economica.net - mar, 10 apr. 2012, 15:44
Scad chiriile la apartamentele de două camere din Capitală. Vezi cu cât

Un nivel similar s-a mai înregistrat în luna august 2011, perioada concediilor fiind atunci o explicaţie pentru această scădere. Comparativ cu luna martie a anului trecut, vorbim de o scădere de 5%.

Piaţa închirierilor a înregistrat, în martie, oscilaţii între minus 5% şi plus 2% pe toate segmentele, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2011. Pe lângă minimul istoric pentru apartamentele de două camere, s-au consemnat stagnări la chiria garsonierelor, dar şi creşteri pe segmentul apartamentelor de trei şi patru camere.

Piaţa garsonierelor dă semne de stabilizare pe segmentul de închirieri. De la începutul anului până în prezent, s-au înregistrat doar uşoare nuanţe de creştere sau de scădere, chiria medie de strigare fiind în jurul valorii de 230 euro. De altfel, şi diferenţa pe un interval de 12 luni este infimă, de doar minus 2 euro, echivalentul a aproximativ 1%.

Pe segmentul închirierilor de 3 şi 4 camere se înregistrează un nivel crescut cu 2% în comparaţie cu luna martie 2011.

Pentru apartamentele de 3 camere, chiria medie solicitată de proprietari în luna proaspăt încheiată a fost de 466 euro, cu 10 euro mai mult decât în urmă cu un an, dar la aproximativ acelaşi nivel cu începutul anului 2012, când chiria medie se învârtea în jurul valorii de 469 euro.

Tot creşteri se înregistrează şi pe segmentul apartamentelor de 4 camere, unde nivelul mediu al chiriei la strigare este de 724 euro/lună, adică o variaţie de plus 2% faţă de martie 2011, dar şi de plus 10% faţă de pretenţiile proprietarilor în luna februarie.

Pentru luna martie, putem vorbi despre un ritm crescut comparativ cu luna anterioară şi în ceea ce priveşte numărul de oferte nou apărute în piaţă, menţinându-se însă în limitele medii ale anilor trecuţi. Raportul Anunţuriparticulari.ro a înregistrat 2178 de noi oferte în luna martie. Oferta la apartamentele de două camere, primele în acest clasament, a trecut de pragul de 850 unităţi, ajungând la 874 de apartamente scoase la închiriat de proprietari. Acestea sunt urmate în clasament de garsoniere, 791 de noi astfel de unităţi apărând pe piaţă în martie, cu aproape 200 mai multe decât în februarie.

Te-ar mai putea interesa și
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale, Bursa de la București s-a înroșit, toți......
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...