Care sunt riscurile la adresa economiei Românești în următoarele 3-6 luni

Climatul economic din zona euro, principalul partener economic, gradul ridicat de îndatorare din sectorulprivat, anul electoral 2012, menţinerea unor condiţii dificile în piaţa forţei de muncă, în special în rândultinerilor (rată a şomajului de peste 20%), procesul de consolidare bugetară şi începerea rambursării împrumutului internaţional contractat în perioada resimţirii primului val al crizei economico- financiare mondiale. Acestea sunt cele mai semnificative riscuri ale economiei pe termen mediu, potrivit unei analize realizate de Andrei Rădulescu, analist SSIF Broker.
Economica.net - mar, 10 apr. 2012, 20:57
Care sunt riscurile la adresa economiei Românești în următoarele 3-6 luni

„Pe de o parte, concretizarea factorilor de risc din sfera activităţii economice ar putea determina reintrarea în recesiune a economiei, fenomen care s-ar putea prelungi (dacă criza din zona euro se va reintensifica), caz în care BNR ar putea reduce dobânda mai agresiv. Pe de altă parte, eventuale surprize pozitive din plan macroeconomic, coroborate cu accelerarea presiunilor inflaţioniste (determinate de evoluţia componentelor volatile, sau a preţurilor administrate), sau derapaje bugetare în contextul anului electoral ar putea determina oprirea procesului de normalizare a dobânzii de referinţăȚ, potrivit raportului.

Analistul SSIF Broker este de părere că există o probabilitate de peste 50% ca economia României să evolueze în intervalul (-0,50%: 0,75%) an/an în următoarele 3 – 6 luni și că, deşi datele economice din luna ianuarie au surprins pozitiv, evoluţiile din februarie exprimă o probabilitate ridicată a scenariului de recesiune (contracţie economică şi în trimestrul I al anului curent).

Pe termen scurt, mai spune Rădulescu, climatul dificil din zona euro se va resimţi nefavorabil asupra cererii externe a României. Consumul privat va continua să resimtă nivelul ridicat de îndatorare, dar şi condiţiile dificile din piaţa forţei de muncă, adaugă analistul. Totodată, procesul de consolidare bugetară va continua şi în 2012, prin urmare contribuţia consumului guvernamental la formarea PIB va fi negativă.

„În acest context, ecuaţia evoluţiei economiei interne este dependentă de investiţii. Momentan, economia continuă să fie ocolită de fluxurile străine de capital, iar capitalul intern nu dispune de forţa şi know-how-ul necesare pentru a relua investiţiile. Practic, economia se zbate la graniţa între două cicluri economice. Percepţia cu privire la riscul de investiţie în economia internă s-a atenuat în ultima perioadă, însă se menţine la un nivel ridicat, pe fondul contextului dificil din zona euro, a contextului regional dificil, dar şi a riscurilor din plan intern (declinul potenţialului economic, posibilitatea unor derapaje din cauza anului electoral).
Cu toate acestea, remarcăm declinul costului de finanţare a statului (rata dobânzii la titlurile de stat pe 10 ani s-a redus semnificativ în ultimele săptămâni)”, mai spune raportul.

Te-ar mai putea interesa și
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Producția de mașini a României a urcat, după primele zece luni din 2024, la 466.838 de unități
Raportul ACAROM cu privire la producția de mașini a României arată că, în perioada ianuarie - octombrie 2024 au fost asamblate la uzinele Automobile Dacia și Ford Otosan 466.838 de vehicule....
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde ...
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...