Un miliardar rus vrea să cumpere o bancă grecească

În vizorul magnatului rus, Dmitri Rîbolovlev, se pare că se află marile bănci greceşti, întrucât miliardarul om de afaceri a avut o serie de întrevederi secrete zilele trecute cu şefii a două instituţii financiar-bancare de frunte.
Economica.net - joi, 12 apr. 2012, 12:41
Un miliardar rus vrea să cumpere o bancă grecească

Procedurile pentru recapitalizarea băncilor elene se află în linie dreaptă, iar instituţiile financiar-creditoare caută cooperări în domeniul investiţiilor pentru „injectări” de capital în lichidităţi, iar Rîbolovlev se pare că e în căutarea celei mai bune oportunităţi pentru „a pune piciorul” în Grecia.

De altfel, întreaga regiune nu îi e necunoscută. Deja din septembrie 2010, el deţine un procent de aproape 10 la sută din Banca Ciprului, prin intermediul companiei Odella Resources. Cu toate acestea, Banca Centrală a Ciprului nu i-a permis să îşi majoreze procentul deţinut la bancă, întrucât nu e bancher sau fond de investiţii – rezultatul fiind că el caută deja alte oportunităţi de investiţii în regiune, scrie Rador.

În ultimele săptămâni, oligarhul rus, aflat pe locul 100 al celor mai bogaţi oameni din lume şi al 13-lea din Rusia, cu o avere personală de 8 miliarde de dolari, face deseori curse pe ruta Moscova-Atena, în vederea purtării de discuţii cu şefii marilor bănci greceşti. Întrevederile au loc întotdeauna în cel mai mare secret, la convorbirile desfăşurate în spatele uşilor încuiate participă doar persoane selectate din eşalonul cel mai înalt al conducerii băncilor, iar transcrierile discuţiilor avute nu văd niciodată lumina tiparului sau a publicităţii. De altfel, şi în viaţa personală Rîbolovlev evită apariţiile publice şi promovarea în public, iar interviurile pe care le-a dat se numără pe degetele de la mâini. Totuşi, obiectul negocierilor cu bancherii greci se cunoaşte: cum, când şi contra cărui preţ poate oligarhul rus să obţină un procent dintr-o bancă sau mai multe din Grecia.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din România, notează EFE, AFP şi Reuters....
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...
MET a cumpărat Comax France SAS
MET a cumpărat Comax France SAS
Grupul energetic MET a achiziţionat o participaţie de 100% la Comax France SAS (Comax), proprietar, operator şi dezvoltator ...
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu ...