Omul de afaceri Nikolaus Mann şi avocatul Andrei Gherasim vor fi cercetaţi în libertate

Omul de afaceri Nikolaus Mann şi avocatul Andrei Gherasim, fiul fostului procuror general adjunct Traian Gherasim, vor fi cercetaţi în libertate, însă au primit interdicţie de a părăsi ţara, a decis, vineri, Curtea de Apel Bucureşti (CAB).
Economica.net - vin, 13 apr. 2012, 20:37
Omul de afaceri Nikolaus Mann şi avocatul Andrei Gherasim vor fi cercetaţi în libertate

Instanţa a respins astfel propunerea procurorilor anticorupţie de arestare preventivă pentru 29 de zile.

„Este o soluţie aşteptată. Cred în continuare în nevinovăţia fiului meu”, a declarat Traian Gherasim, după anunţarea deciziei.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii Nikolaus Mann, pentru cumpărare de influenţă, şi Andrei Gherasim, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, pentru trafic de influenţă.

Avocatul Andrei Gherasim a pretins de la Nikolaus Mann, prin intermediar, suma de 100.000 euro pentru a interveni pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalului Braşov, a informat DNA.

„Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt: În data de 4 aprilie 2012, inculpatul Gherasim Andrei, avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a pretins de la inculpatul Nikolaus Mann, prin intermediar, suma de 100.000 euro pentru a interveni pe lângă magistraţi din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalului Braşov, faţă de care a lăsat să se creadă că are influenţă, pentru a-i determina pe aceştia să adopte soluţii favorabile inculpatului Mann Nikolaus în două dosare civile. Unul dintre acestea avea ca obiect o cerere de strămutare a cauzei, iar altul anularea unui contract”, a explicat DNA, într-un comunicat remis presei vineri.

În acest scop, la data de 12 aprilie 2012, inculpatul Gherasim Andrei a primit, prin acelaşi intermediar, suma de 50.000 de euro, reprezentând o parte din banii pretinşi.

Inculpaţilor li s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 12 aprilie 2012, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestora pe o perioadă de 24 de ore şi au propus CAB arestarea preventivă a celor doi pentru 29 de zile.

Andrei Gherasim a fost ridicat, joi, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, alături de omul de afaceri din Timişoara Nikolaus Mann. Avocatul Andrei Gherasim ar fi fost unul dintre intermediarii omului de afaceri Nikolaus Mann, informau surse judiciare.

Conform surselor citate, Mann era dispus să plătească o sumă importantă în euro pentru a se interveni pe lângă magistraţi, pentru o obţine o soluţie favorabilă într-un dosar comercial, spun sursele citate. Astfel, Mann a recurs la intermediari care să ajungă la magistraţi.

Un fost poliţist, actual avocat, l-ar fi contactat pe Andrei Gherasim să intermedieze cu judecătorii.

Acest caz s-ar fi constituit în urma unui denunţ.

În urma unor informaţii ale SRI, omul de afaceri Nikolaus Mann a fost oprit, joi, de poliţişti la Vama Cenad, pe numele lui fiind emis un mandat de aducere la DNA.

Pe de altă parte, Nikolaus Mann este cercetat de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizate şi Terorism (DIICOT) pentru o fraudă de aproximativ 70 de milioane de euro.

Presa locală relata că începând cu 2006, grupul german Aton Gmbh a investit în agricultura din Vestul României aproximativ 200 milioane de euro. Firma a obţinut fonduri SAPARD, bani pe care Nikolaus Mann i-ar fi fraudat. Investitorilor germani îl acuză pe Mann că a devalizat firma Aton Transilvania cu o sută de milioane de euro.

Surse judiciare au declarat, joi, că în urma monitorizării lui Mann de către Serviciul Român de Informaţii, anchetatorii români au obţinut informaţii potrivit cărora afaceristul urma să corupă magistraţi, astfel că DIICOT a disjuns această parte şi a trimis informarea către DNA pentru continuarea cercetărilor.

Prin intermediari, Mann a încercat să-şi rezolve dosarele aflate pe masa magistraţilor. Aşa a ajuns şi la Andrei Gherasim, care este fiu de magistraţi şi avocat din 15 martie 2003 în Baroul Bucureşti.

Tatăl său, Traian Gherasim a fost judecător la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) până în luna septembrie 2011. El fusese numit la ICCJ în martie 2002, după ce cu o lună înainte fusese revocat din funcţia de procuror general adjunct al României (când era şef al Ministerului Public Ilie Botoş-n.r.).

Mama avocatului Andrei Gherasim, Elisabeta Gherasim, este preşedinta Secţiei de contencios-administrativ a Tribunalului Prahova.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...