Cristian Diaconescu merge în Germania pentru o vizită oficială

Ministrul român al Afacerilor Externe, Cristian Diaconescu, va face, luni şi marţi, o vizită oficială în R.F. Germania, în contextul celebrării a 20 de ani de la semnarea Tratatului pentru cooperare prietenească şi parteneriat european între cele două ţări, informează MAE.
Economica.net - lun, 16 apr. 2012, 05:24
Cristian Diaconescu merge în Germania pentru o vizită oficială

Şeful diplomaţiei române va purta convorbiri cu ministrul german al Afacerilor Externe, Guido Westerwelle, urmate de o conferinţă de presă comună.

Conform sursei citate, discuţiile se vor concentra asupra temelor de interes comun ale agendei europene şi internaţionale şi va fi trecut în revistă stadiul excelent al relaţiilor bilaterale dintre România şi R. F. Germania, înregistrat în ultimii ani, cu accent pe perspectivele de intensificare a cooperării economice.

De asemenea, ministrul Cristian Diaconescu va susţine un discurs intitulat „Germania şi România – 20 de ani de parteneriat în Europa”, la Casa Europeană din
Berlin. La dezbatere vor participa analistul politic Anneli Ute Gabanyi şi prof. Eckart Stratenschulte, preşedintele Academiei Europene din Berlin.

Ministrul Afacerilor Externe va mai avea întrevederi la Cancelaria Federală cu Nikolaus Meyer-Landrut, consilier pentru afaceri europene al cancelarului german şi cu Michael Fluegger, consiler adjunct pentru politică externă. De asemenea, se va întâlni cu preşedintele Grupului parlamentar de prietenie Germania-România şi al Forumului Româno-German, Susanne Kastner.

Te-ar mai putea interesa și
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în condițiile în care România trebuie să se încadreze într-un deficit......
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon ...
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români – organizator
Târgul de Crăciun de la Sibiu a atras în această ediție aproximativ 500.000 de vizitatori, în special turiști români ...
Ediţia din această iarnă a Târgului de Crăciun de la Sibiu a depăşit estimările organizatorilor mulţumită vizitatorilor ...
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
SABIF: 4.709 solicitări în perioada 31 decembrie 2024 – 03 ianuarie 2025
Serviciul de Ambulanţă Bucureşti - Ilfov a înregistrat, din 31 decembrie, ora 07:00, până pe 3 ianuarie la aceeaşi ...