Bursa a stagnat, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare

Bursa de la Bucureşti a crescut nesemnificativ, cu 0,15%, într-o piaţă în cei mai mulţi investitori nu s-au întors din scurta vacanţă prilejuită de sărbătoarea Paştelui, astfel că tranzacţiile au însumat doar 14,5 milioane lei (3,3 milioane euro).
Economica.net - mar, 17 apr. 2012, 14:05
Bursa a stagnat, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare

Piaţa a deschis ziua în scădere uşoară, iar cu puţin înaintate de ora 12:00 a fost atins punctul minim al primei părţi a zilei. La acel moment, indicele general al Bursei BET-C era cu 0,43% sub închiderea de vineri.

Ulterior, piaţa a început să revină uşor, iar în a doua parte a zilei majoritatea indicilor s-au stabilizat pe verde.

„Această stare de conservare a portofoliilor continuă şi după vacanţa de Paşte şi este un semn că cel puţin pentru moment piaţa încă nu a ieşit din tiparul ultimei perioade. Chiar dacă pe plan extern este o perioadă de raportari financiare, iar ştirile privind problemele din Europa continuă să atragă atenţia investitorilor, piaţa locală încă nu a reacţionat în niciun fel. De altfel, nici volatilitatea ridicată a indicilor bursieri globali încă nu au reuşit să reactiveze jucătorii locali şi este posibil ca această stare să continue în perioada următoare”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

La închiderea pieţei principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în creştere cu 0,25%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu doar 0,09% peste nivelul de vineri.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea (FP), a încheiat şedinţa în scădere cu 0,43%. Acţiunile SIF Muntenia (SIF4) sunt suspendate de miercuri de la tranzacţionare pentru derularea AGA şi informarea investitorilor cu privire la hotărârile acţionarilor luate joi.

Administratorul SIF Muntenia nu a anunţat încă hotărârile din AGA de joia trecută, deşi procesul verbal al şedinţei a fost transmis încă de vineri preşedintelui Consiliului Reprezentanţilor Acţionarilor, pe fondul unei situaţii incerte privind rezultatul votului.

Potrivit Ziarului Financiar, omul de afaceri Gheorghe Iaciu, patronul complexului comercial Doraly, alături de un grup de acţionari, a respins în AGA aprobarea bilanţului pentru anul trecut al SIF Muntenia şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an. El cere administratorului SIF, compania Muntenia Invest, triplarea dividendului pe anul trecut.

Surse prezente la AGA au declarat pentru MEDIAFAX că incertitudinea privind rezultatul votului a fost determinată de unii acţionari care şi-au schimbat opţiunile pentru vot chiar înaintea votului din sala de şedinţe după ce anterior îşi exprimaseră poziţia prin corespondenţă.

La închiderea pieţei principale, indicele extins al Bursei, BET-XT era în creştere nesemnificativă, cu 0,09%. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Puţinii investitori prezenţi la tranzacţionare au realizat operaţiuni de 14,5 milioane lei (3,3 milione euro), valoare cu aproape 80% peste rulajul şedinţei precedente, de 8,1 milioane lei (1,8 milioane euro).

„Este posibil ca piaţa să se anime începând cu sfârşitul acestei luni, pe măsura ce se vor desfăşura Adunările Generale ale Acţionarilor, vor începe raportările financiare pentru primul trimestru şi vor trece şi perioadele de înregistrare ale divindendelor”, a mai spus brokerul.

Titlurile SIF Oltenia (SIF5) şi acţiunile Fondului Proprietatea au fost cele mai lichide din piaţă, cu operaţiuni de câte 2,8 milioane lei. Cele două acţiuni au asigurat 40% din rulajul pieţei. Cea mai recentă tranzacţie cu titlurile SIF Oltenia a fost realizată la 1,292 lei, preţ în scădere cu 1,37%, iar cotaţia acţiunilor FP a coborât cu 0,53%, la 0,563 lei.

Aproape 17% din lichiditate a fost asigurată de un deal cu 0,03% din acţiunile BRD, pentru 2,4 milioane lei. Tranzacţia negociată a fost efectuată la 10,6 lei, preţ cu 0,38% peste nivelul de vineri.

Pe piaţa principală, aceste titluri au încheiat la 10,6 lei, pe un rulaj de 254.000 de lei.

La închiderea pieţei principale de la Bucureşti, bursele vest-europene şi majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est erau în creştere cu până la 1,7%. Pieţele au fost susţinute de publicarea unor date peste aşteptări privind încrederea investitorilor în economia Germaniei, care a crescut în aprilie pentru a cincea lună consecutiv, dar şi de rezultatul unei licitaţii de titluri de stat în Spania, prin care guvernul şi-a asigurat finanţarea urmărită.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...