5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 18.04.2012

Ce mandat le-a dat Treichl noilor şefi ai BCR, Controversele restituirilor. Culisele unei decizii în valoare de 16 miliarde de euro, dar si FMI vine la Bucureşti. Guvernul nu a fost în stare să respecte decât 4 angajamente din 15. Citeste pe larg revista presei interne din 18 aprilie. 
Economica.net - mie, 18 apr. 2012, 04:52
5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă - 18.04.2012

ZF: Ce mandat le-a dat Treichl noilor şefi ai BCR: Închideţi sucursalele fără clienţi, daţi credite în lei la retail, restructuraţi mai mult împrumuturile. Andreas Treichl, şeful Erste Group, consideră că are o echipă de management foarte puternică la BCR în noua formulă condusă de cehul Tomas Spurny şi spune că îmbunătăţirea situaţiei businessului din România este o prioritate pentru asigurarea creşterii acţiunilor Erste pe bursă. „Odată ce situaţia din România şi Ungaria va fi mai bună şi pe fondul menţinerii performanţei bune din Austria, Cehia şi Slovacia preţul acţiunilor noastre ar trebui să arate o reacţie pozitivă puternică”, spune Treichl.
Titlurile Erste au fost puternic afectate în ultimele luni de veştile negative privind evoluţia grupului austriac şi de contextul general defavorabil privind băncile din zona euro, nereuşind să revină spre pragul de 20 de euro. Capitalizarea Erste de-abia trece de 6 mld. euro, fiind la jumătate faţă de 2010.

EVZ: Controversele restituirilor. Culisele unei decizii în valoare de 16 miliarde de euro. Aproximativ 144.800 de fosti proprietari risca sa nu isi mai primeasca imobilele nationalizate inapoi sau despagubiri banesti la justa valoare. Masura pe care intentioneaza sa o ia statul roman nu respecta Constitutia, potrivit avocatilor. Cu toate acestea, ei recunosc ca pana si CEDO da ca solutie plafonarea despagubirilor. Guvernatii spun ca varianta de plafonare a despagubirilor la maximum 15% este una de avarie pentru ca nu sunt bani. Plata integrala pentru proprietatile nationalizate ar insemna un efort bugetar estimat la 16 miliarde de euro, din care mai mult de jumatate ar reveni cultului romano-catolic, care a depus cereri pentru 88.000 de imobile

Capital.ro: Românii şi germanii au cele mai bune şanse de angajare din Europa. O analiză asupra performanțelor uimitoare ale României pe piața europeană a muncii și a motivelor pentru care aceste reușite nu se fac simțite în buzunarele românilor. Peste 24,5 milioane de europeni sunt, în momentul de față, în șomaj. Dintre aceștia, aproape două milioane au îngroșat rândurile în ultimele 12 luni. Așadar, cele mai multe piețe ale muncii de pe bătrânul continent au ieșit din 2011 marcate de disponibilizări masive și de scăderi salariale. Potrivit raportului trimestrial publicat de Comisia Europeană pe tema situației ocupaționale din Europa, „rata șomajului a crescut în 18 state, a scăzut în altele opt și a rămas neschimbată în România”. Același studiu laudă stabilitatea României, perspectivele bune de angajare și creșterea salariului mediu net cu 7,2%. Foarte bine stăm și la numărul de concedieri colective anunțate pentru acest început de an, al doilea cel mai redus din Europa, după Olanda.

Gandul: FMI vine la Bucureşti. Guvernul nu a fost în stare să respecte decât 4 angajamente din 15. În afară de vânzarea cu succes a unui pachet de acţiuni de 15% de la Transelectrica şi selectarea unor intermediari pentru ofertele Romgaz (pentru vânzarea unui pachet de acţiuni de 15%), Hidroelectrica (pentru vânzarea unui pachet de acţiuni de 10%) şi Tarom (pentru vânzarea unui pachet de acţiuni de 20%), guvernul nu a reuşit să „şteargă” de pe lista angajamentelor alte obiective a căror termene limită expiră peste doar o săptămână.

• Management privat pentru companiile de stat

„Noile echipe de management şi membrii consiliilor de administraţie vor fi selectaţi până la finele lunii aprilie 2012 pentru a-şi prelua ulterior mandatele cât de repede permite legea”, se precizează în ultima scrisoare de intenţie a guvernului. Cu toate acestea, numirea managerilor privaţi a fost deja întârziată în condiţiile în care până la sfârşitul lunii se va reuşi doar întocmirea unei liste scurte de propuneri pentru posturile de conducere în cadrul a cinci dintre companiile de stat la care urmează să fie introdus managementul privat.

Daily Business: Gata cu exploatarea clientilor? Cum s-a schimbat comportamentul dupa criza. Daca pana in criza, parerile clientilor nu prea contau pentru companii, acum acestia isi pun amprenta in businessul respectiv. Cum? Prin noile lor cerinte si nevoi. Inainte cumparau mult si tot ce li se oferea, acum sunt mai chibzuiti si mult mai atenti la ce achizitioneaza. Astfel, companiile trebuie sa se plieze si sa se adapteze la cerintele clientilor. In opinia lui Ovidiu Slavoiu, business manager in cadrul INGBank, „customer experience management” (CEM, managementul centrat pe experienta clientilor) e noua directie in care o ia nu doar marketingul, ci modelarea de business in general.

Te-ar mai putea interesa și
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Mega Image a investit anul trecut 8,8 milioane de lei în panouri fotovoltaice
Retailerul alimentar Mega Image, parte a grupului olandezo-belgian Ahold Delhaize, a continuat anul trecut investițiile în energia verde. La finalul anului trecut avea 43 de centrale fotovoltaice......
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Nicuşor Dan: Consiliul General – acord pentru modernizarea sistemului de iluminat în şapte zone din oraş
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi-a dat acordul pentru proiectul privind modernizarea şi eficientizarea ...
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Lasconi: I-am transmis lui Iohannis că mandatul lui s-a încheiat şi trebuie să-şi dea demisia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat că la consultările la Cotroceni i-a comunicat preşedintelui Klaus Iohannis ...
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților celor două camere se va putea face și guvernul
Klaus Iohannis nu a desemnat premierul. Negocierile continuă și astăzi. Președintele speră că după numirea președinților ...
Preşedintele Klaus Iohannis a făcut declarații după consultările pe care le-a avut la Palatul Cotroceni cu partidele ...