SIF Muntenia va prezenta cel mai târziu vineri deciziile AGA, deoarece sunt analizate unele voturi

SIF Muntenia (SIF4) va prezenta cel mai târziu vineri, 20 aprilie, deciziile AGA, întrucât preşedintele de şedinţă şi secretarii AGA analizează argumentele legale privind interpretarea unor voturi exprimate prin corespondenţă care pot schimba rezultatul votului.
Economica.net - mie, 18 apr. 2012, 18:52
SIF Muntenia va prezenta cel mai târziu vineri deciziile AGA, deoarece sunt analizate unele voturi

„Pe parcursul desfăşurării şedinţei AGOA, cu ocazia numărării voturilor exprimate (numărătoare care a fost făcută, cu acordul acţionarilor prezenţi la şedinţă, de către Secretariatul tehnic împreună cu secretarii de şedinţă) au apărut diferenţe legate de interpretarea anumitor voturi exprimate prin corespondenţă. Având în vedere obligaţiile ce ne revin, atât mie, ca preşedinte de şedinţă, cât şi secretarilor acesteia, la acest moment analizez temeinic argumentele legale privind interpretarea juridică a acestor evenimente pentru a se putea lua o decizie privind forma finală a procesului verbal şi hotărârilor care urmează a fi comunicate pieţei. Soluţionarea acestei probleme, fără precedent în viaţa societăţii, legată de interpretarea voturilor, determină adoptarea uneia din cele două variante de hotărâri: de aprobare sau respingere a punctelor 1 – 5 de pe ordinea de zi”, se arată într-o adresă transmisă de preşedintele de şedinţă şi al Consiliului Reprezentanţilor Acţionarilor, Marian Dinu.

Adresa a fost transmisă către administratorului SIF Muntenia, societatea de administrare Muntenia Invest, şi apoi Bursei de Valori Bucureşti (BVB) şi Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM).

Dinu consideră că rezultatul analizei va fi comunicat pieţei prin intermediul administratorului SIF Muntenia cel mai târziu vineri, 20 aprilie.

El menţionează că vineri, 13 aprilie, la o zi după AGA, a primit de la secretarii de şedinţă un proiect al procesului verbal al dezbaterilor, „aşa cum a fost întocmit de aceştia”.

Surse din acţionariatul SIF Muntenia prezente joi la AGA au declarat marţi pentru MEDIAFAX că înaintea votului din sala de şedinţă mai mulţi investitori care au votat prin corespondenţă şi-au modificat votul.

„Au fost unele discuţii în contradictoriu legate de nişte voturi. Taberele erau oarecum echilibrate, iar voturile (voturile transmise prin corespondenţă – n.r.) de la care au pornit discuţiile puteau fi decisive. Când au trecut pe «abţinere», au rămas mai puţine «pentru». O parte dintre cei prezenţi la AGA, inclusiv secretariatul AGA ales de acţionari, spun că propunerile administratorului SIF Muntenia au fost respinse, în timp ce alţii afirmă că propunerile au fost aprobate”, au explicat mai multe surse prezente la AGA.

Potrivit Ziarului Financiar, omul de afaceri Gheorghe Iaciu, patronul complexului comercial Doraly, alături de un grup de acţionari, a respins în AGA aprobarea bilanţului pentru anul trecut al SIF Muntenia şi a bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an. El cere administratorului SIF, compania Muntenia Invest, triplarea dividendului pe anul trecut.

AGA a avut loc joi, cu un cvorum de 20,77%, însă administratorul SIF Muntenia, compania Muntenia Invest, menţionează într-o raportare, publicată marţi de Bursa de valori, că nu cunoaşte rezultatul votului întrucât acesta nu a fost comunicat de preşedintele de şedinţă.

Administratorul SIF Muntenia a propus acţionarilor un dividend brut de 0,081 lei/acţiune, similar celui acordat în 2011. Valoarea totală a dividendelor, de 65,3 milioane lei (14,9 milioane euro), reprezintă peste 99% din profitul net înregistrat anul trecut, de 65,7 milioane lei (15 milioane euro).

Raportat la ultimul preţ al acţiunilor SIF Muntenia, de 0,694 lei, randamentul dividendului brut era de aproape 11,7%.

Pe ordinea de zi a figurat şi proiectul bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an, care prevede un profit brut în scădere cu aproape 9%, la 76 milioane lei (17,3 milioane euro), şi venituri cu 45% mai mici, de 108,1 milioane lei (24,7 milioane euro), în condiţiile în care societatea va fi mai prudentă în vânzarea unor participaţii. Şi în acest caz rezultatul votului în este încă neclar.

SIF Muntenia a înregistrat anul trecut un profit brut de 83,1 milioane lei (19,6 milioane euro) şi venituri de aproape 197 milioane lei (46,8 milioane euro). Mai mult de o treime din veniturile de anul trecut au provenit din banii încasaţi pe o parte din acţiunile BCR vândute către Erste, acţionarul majoritar al băncii.

Societatea a cedat anul trecut către Erste cea mai mare parte a acţiunilor BCR pe care le deţinea şi a primit în schimb 0,67% din titlurile băncii austriece şi 70,1 milioane lei. În acest an, societatea a cedat şi ultimele acţiuni BCR către Erste, pentru care a primit aproape 53,5 milioane lei. La finalul tranzacţiei, SIF Muntenia deţine aproape 1% din acţiunile Erste.

Grupul de acţionari care s-a opus propunerilor SIF Muntenia controlează peste 10% din acţiunile SIF, potrivit ZF. Omul de afaceri Gheorghe Iaciu deţine pachete importante, de peste 1% la patru din cele cinci SIF-uri.

Potrivit unor surse din piaţă citate de ZF, Iaciu deţine 2-3% din acţiunile SIF Muntenia.

Acţiunile SIF Muntenia sunt suspendate de miercuri, 11 aprilie, de la tranzacţionare pentru întrunirea AGA. Cea mai recentă operaţiune cu aceste titluri a fost realizată marţi, când preţul a crescut cu 0,58%, la 0,694 lei. La această cotaţie, capitalizarea societăţii este de 560 milioane lei (128,1 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a reluat creșterea
Finanțarea deficitului bugetar ne crește dobânda la credite. Lichiditatea din piața bancară a scăzut și ROBOR și-a ...
În ultimele 10 zile, ROBOR la 3 luni și cel la 6 luni a crescut cu 20 de puncte de bază, semn că bancile au împrumutat destul de mult statul pentru finanțarea deficitului bugetar, lichiditatea......
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin Georgescu este pe pimul loc
Surpriză de proporții la alegerile prezidențiale, turul 1: După numărarea a peste 60% din voturile din țară, Călin ...
Candidatul independent Călin Georgescu este pe pe primul loc în preferințele alegătorilor in țară după numărarea ...
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința bucureștenilor
Referendumul din București a trecut în favoarea lui Nicușor Dan. Primarul solicită Parlamentului să țină cont de voința ...
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 ...
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
EXIT POLL Alegeri prezidenţiale. Cine merge în turul al doilea – Primele reacţii (UPDATE)
Rezultate alegeri 2024 - EXIT POLL. Marcel Ciolacu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea, conform principalelor institute ...