Următoarea audiere a teroristului norvegian Breivik va fi publică

Următoarea înfăţişare, prin videoconferinţă, a lui Anders Behring Breivik la tribunalul care examinează atacurile de la 22 iulie din Norvegia va fi pentru prima dată deschisă presei şi persoanelor apropiate celor 77 de victime, a anunţat marţi instanţa de la Oslo, transmite AFP.
Economica.net - mar, 08 nov. 2011, 19:35

Breivik urmează să compară la 14 noiembrie în faţa unui judecător care se va pronunţa asupra menţinerii sale în detenţie provizorie pentru încă 12 săptămâni, informează Agerpres.

Judecătorul a precizat că ‘este foarte improbabil ca, în cazul unei audieri publice, suspectul să aibă posibilitatea de a comunica cu cineva’.

Decizia în acest sens a fost una foarte aşteptată, în măsura în care atât poliţia, cât şi apărarea s-au pronunţat în favoarea unei şedinţe publice.

Vineri, tribunalul de la Oslo a decis ca audierea să aibă loc printr-o legătură video de la închisoarea unde este încarcerat extremistul de 32 de ani, potrivit unui nou regulament intrat în vigoare la 1 septembrie. Avocaţii lui Breivik au făcut apel, cerând ca clientul lor să poată compărea personal în faţa judecătorului. Curtea de Apel urmează să se pronunţe în legătură cu acest aspect.

Anders Behring Breivik a recunoscut că este autorul atentatului cu bombă de la sediul guvernului din Oslo şi al tirurilor asupra unei reuniuni de tineret de pe insula Utoeya, din apropiere de capitala norvegiană. Dacă experţii în psihiatrie îl vor declara responsabil penal, procesul său ar urma să înceapă în aprilie anul viitor.

Te-ar mai putea interesa și
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Rusia spune că Franţa a încercat să stabilească un dialog despre Ucraina fără Kiev
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat joi că Franţa a încercat să stabilească "un dialog cu Moscova pe tema ucraineană" fără a implica Kievul, într-un moment în care......
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Romsilva a investit 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, pepiniere și utilaje moderne
Regia Naţională a Pădurilor (RNP) - Romsilva a investit în acest an peste 280 de milioane de lei în drumuri forestiere, ...
45,8 milioane de tone de  mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
45,8 milioane de tone de mărfuri încărcate și descărcate în porturile maritime ale României
Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 45,869 milioane tone, ...
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Criză Taiwan – Primul exerciţiu ce simulează o escaladare a conflictului militar cu China
Taiwan - Biroul prezidenţial a desfăşurat primul exerciţiu de masă ce simulează o escaladare militară din partea Chinei, ...