Prin proiectul de lege aflat de astăzi în dezbatere publică se stabileşte ca atât nivelul coplăţii pentru serviciile medicale din pachetul de bază, cât şi suma percepută drept coplată în cursul unui an să fie stabilite prin Hotărâre a Guvernului.
Amintim că pe 28 noiembrie 2011 a fost adoptată Legea nr. 220/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii. Legea 220/2011 stabilea atunci ca suma percepută drept coplată în cursul unui an să nu depăşească a douăsprezecea parte din valoarea veniturilor nete anuale realizate de asigurat. Potrivit legii din 2011, asiguratul nu ar mai fi plătit coplata pentru serviciile solicitate (într-un an) decât când coplăţile achitate în acel an ar fi atins nivelul celei de-a douăsprezecea părţi din venitul său anual. Acest alineat este înlocuit cu unul care spune că nivelul maxim al coplăţii, relativ la un an calendaristic, va fi stabilit prin HG.
De ce s-a renunţat la prevederea „a douăsprezecea parte din venitul net anual” din varianta din noiembrie 2011: coplata nu se putea aplica.
În forma legii din noiembrie 2011 (explicitată mai sus), coplata nu e aplicabilă, ne-au spus surse oficiale din CNAS, în februarie 2012.
Mai mult, şi în nota de fundamentare a proiectului de lege sunt invocate câteva constrângeri logistice majore de aplicare a ei. Pornind de la premisa că venitul net anual realizat de asigurat, funcţie de care se stabileşte nivelul maxim al sumei stabilite drept coplată, poate fi determinat numai la finele anului, şi de la premisa că la actualele categorii de persoane scutite prin lege de coplată s-ar adăuga şi alte persoane care nu realizează venituri, dar plătesc contribuţia de asigurări de sănătate, se impune emiterea prezentului proiect de act normativ, se motivează în nota de fundamentare a proiectului de lege.
Încă din februarie, surse oficiale din CNAS ne-au spus că „se pregăteşte printr-o ordonanţă de urgenţă revenirea la un plafon care să înlocuiască (n.red. indicatorul ) a douăsprezecea parte din venitul net anual al asiguratului, de la care nu se mai percepe coplata”. Sintetic, asta înseamnă că nivelul de la care asiguraţii nu vor mai plăti coplata aferentă serviciilor medicale din pachetul de bază va fi acelaşi pentru toată lumea. Nu va mai varia, funcţie de venit, aşa cum era prevăzut în Legea 220 din 2011, din noiembrie anul trecut.
Coplata este obligatorie pentru asiguraţii care solicită servicii medicale prevăzute în pachetul de bază, cu câteva excepţii.
Cine va fi exceptat de la achitarea coplăţii