CSM s-a pronunţat ca durata reţinerii să fie modificată de la 24 la 48 de ore

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) s-a pronunţat, în şedinţa de joi, pentru modificarea duratei reţinerii unei persoane de la 24 la 48 de ore.
Economica.net - joi, 19 apr. 2012, 11:15
CSM s-a pronunţat ca durata reţinerii să fie modificată de la 24 la 48 de ore

Surse oficiale au declarat agenţiei MEDIAFAX că atât procurorii, cât şi judecătorii membri ai CSM s-au pronunţat pentru acest termen.

Magistraţii au susţinut că este importantă mărirea duratei reţinerii, întrucât este o presiune atât pentru procurorii care dispun o astfel de măsură, cât şi pentru judecătorii care sunt sesizaţi apoi de anchetatori cu propunere de arestare a suspecţilor.

Concret, timpul în anumite situaţii, în care pot fi mai multe persoane reţinute, este prea scurt pentru a fi studiate toate actele dintr-un dosar.

De altfel, şi procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat după şedinţa CSM de joi, că sunt situaţii în care justiţia lucrează contracronometru.

De altfel, Kovesi a amintit cele susţinute în 7 martie, respectiv că este nevoie de o modificare a duratei reţinerii la 48 sau 72 de ore, în prezent fiind de 24 de ore.

Procurorul general declara atunci că prevederea unor norme de procedură penală în cuprinsul Legii fundamentale reprezintă o practică neobişnuită.

„Pentru a realiza un echilibru între drepturile fundamentale ale persoanei şi interesul public de a asigura o bună desfăşurare a justiţiei, statele prevăd condiţiile în care anumite drepturi pot fi restrânse şi garanţiile care elimină riscul unor eventuale abuzuri. În timp, acest echilibru se poate schimba, astfel încât la un moment dat statul poate avea interesul de a proteja cu precădere drepturile persoanelor, în situaţiile în care riscul de abuz al autorităţilor este semnificativ, sau interesul public, atunci când există o ameninţare reală la adresa siguranţei cetăţenilor, de aceea este important să existe o flexibilitate în abordare, în funcţie de evoluţia realităţilor sociale”, susţinea Kovesi.

Potrivit Constituţiei, durata reţinerii este de 24 de ore.

Codruţa Kovesi afirmă că atunci când normele de procedură sunt prevăzute în Constituţie, această flexibilitate nu există, iar statul îşi limitează posibilităţile de reacţie la evoluţiile fenomenului infracţional.

Întrebată care sunt motivele ce ar putea justifica modificarea termenului de reţinere prevăzut de Constituţie şi dacă este oportună, Codruţa Kovesi spune că actuala reglementare a duratei reţinerii cauzează probleme semnificative în practica organelor judiciare, „în condiţiile în care în interiorul celor 24 de ore trebuie administrate probe, trebuie întocmite actele procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, trebuie audiaţi inculpaţii, trebuie verificate apărările pe care aceştia le formulează, întocmită propunerea de arestarea preventivă, trebuie studiat dosarul de către judecător şi de către apărători, reaudiaţi inculpaţii în faţa instanţei şi pronunţată hotărârea”.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...