„Vom ajunge să ne bucurăm de preţuri mici la apartamente învechite” – directorul tIMOn

Timp de patru zile, la Târgul Imobiliar Naţional din Bucureşti, dezvoltatorii se vor bate în oferte pentru a atrage clienţi pentru apartamentele din machetele expuse.
Andrada Ghira - joi, 19 apr. 2012, 11:58

La cel de-al doilea târg imobiliar din acest an, dezvoltatorii nu se mai înghesuie cu maşini cadou sau domnişoare sumar îmbrăcate, în speranţa de a atrage muşterii. În schimb au mai tăiat din preţurile locunţelor pentru cei care nu şi-au cumpărat o casă sau vor să schimbe locuinţa.

„Trebuie să ne îngrijoreze faptul că în ultimii trei ani nu s-a mai construit nici un proiect de anvergură, iar stocul nu se înnoieşte. Vom ajunge să ne bucurăm de preţuri mici la apartamente învechite, iar cei care cântă prohodul dezvoltatorilor imobiliari vor fi fericiţi: nu vom mai avea locuinţe noi la preţuri adaptate la nevoile pieţei, ci vom avea locuinţe vechi la preţurile pe care cumpătătorul le poate oferi”, a declarat Vlad Vlăsceanu, directorul tIMOn, care are loc la sfârşitul acestei săptămâni în Piaţa Constituţiei din Capitală.

Preţurile locuinţelor variază de la proiect la proiect şi de zona în care sunt amplasate. Dezvoltatorul Adama vine cu reduceri la apartamentele din trei proiecte. Astfel, un apartament cu două camere în Evocasa Armonia costă 62.300 euro, la care se adaugă TVA de 5%, iar un apartament cu trei camere în Evocasa Optima costă 87.999 euro la care se adaugă TVA.

Firma The Concept promovează locuinţe noi în ansambluri mai mici, cu preţuri de 52.900 de euro pentru un apartament de două camere (70 mp) în Fundeni, la care se oferă gratuit mobilierul pentru terasă. În proiectul La dolce vita, situat în apropiere de staţia de metrou Obor, preţurile sunt de 47.900 de euro pentru o garsonieră de 41 mp şi 70.000 de euro pentru un apartament cu două camere de 62 mp, plus TVA de 5%. În acest caz, mobilierul pentru bucătărie este inclus.

Hercesa oferă spre vânzare apartamente cu trei camere, garaj şi boxă de la 97.000 de euro cu tva inclusă. Aceleaşi apartamente pot fi închiriate cu 400 de euro/lună.

Printre ofertele expozanţilor se mai găsesc şi garsoniere noi în Pipera la preţul de 41.900 de euro cu TVA inclusă şi locul de parcare, vile în Pipera la preţul de 100.000 de euro cu TVA inclusă, dar şi garsoniere noi în Titan şi Militari la preţuri de 37.500, respectiv 36.000 de euro.

 

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea din întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...