Doar 47% dintre femei au pensie privată, 16% nu ştiu din ce vor trăi la pensie

Femeile ar trebui să acorde o atenţie mai mare planificării financiare şi să fie mai puţin dependente de economiile şi pensiile soţilor, în condiţiile în care doar 47% dintre ele au asigurată o pensie privată, iar 16% spun că nu ştiu din ce vor trăi la pensie, rezultă dintr-un studiu Mercer.
Economica.net - joi, 19 apr. 2012, 12:27
Doar 47% dintre femei au pensie privată, 16% nu ştiu din ce vor trăi la pensie

Potrivit aceleiaşi cercetări, ponderea bărbaţilor care au pensii private este mai mare – 56%. În plus, bărbaţii au o acoperire „de calitate mai bună”, 45% dintre cei care beneficiază de pensii private fiind într-un sistem de beneficii bine definite, faţă de 40% dintre femei care au un plan de pensii private.

Studiul mai arată că 21% dintre femei nu sunt deloc încrezătoare în faptul că vor avea o pensie decentă, iar 16% dintre cele care muncesc susţin că nu ştiu din ce vor trăi atunci când vor ajunge la pensie.

„Femeile trebuie să se axeze mai mult pe propriile venituri, pe propriile puteri, şi să se focuseze spre viitorul lor financiar. Viaţa de familie este cea care dictează că femeia va părăsi o perioadă serviciul, şi asta cu precădere când se găseşte în vârful carierei şi câştigă cel mai bine. Femeile petrec cu 10-12 ani mai puţin decât bărbaţii la locul de muncă de-a lungul vieţii lor, doar ca femeile trăiesc mai mult şi au mai multă nevoie de îngrijire medicală şi de îngrijire pe termen lung, nevoile lor financiare fiind implicit mai mari”, spun realizatorii studiului.

Cercetarea relevă şi că femeile îşi fac griji frecvent cu privire la bunăstarea lor financiară, însă nu reuşesc să ia măsuri în acest sens. Astfel, doar 20% dintre femeile de peste 55 de ani au solicitat consiliere cu privire la planul de pensionare, în timp procentul similar în rândul bărbaţilor este de aproape 30%.

Iniţiatorii studiului precizează că angajatorii au, de asemenea, un rol potenţiator în furnizarea educaţiei financiare pentru angajaţii lor, însă, în România, foarte puţine companii au programe integrate de planificare financiară pentru salariaţii lor.

Potrivit studiului salarial Mercer, doar 8% dintre companii oferă programe de planuri de pensii private pentru angajaţi, în special în medii de producţie.

Te-ar mai putea interesa și
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate pentru posturile de miniștri
Update: Cum va arăta noul guvern. Ciolacu: Sunt ferm convins că va fi un guvern pe patru ani. Care sunt numele vehiculate ...
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că noul Executiv care este pe cale să se formeze va fi "un guvern pe patru ani". El nu a dorit să ofere punctual detalii despre lista miniştrilor pe......
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka au trecut borna de 50 de magazine Froo deschise în România
Polonezii de la Zabka, care au deschis primele magazine în luna iunie, la București, continuă expansiunea pe plan local ...
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Hurezeanu a declinat propunerea de a candida la Preşedinţie: Nu port pălării mai mari decât îmi permite capul
Ambasadorul României în Austria, Emil Hurezeanu, a declinat propunerea de a candida la președinție.
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea ...