Alegeri Franţa: Hollande rămâne pe primul loc în preferinţele electoratului francez

Candidatul socialist François Hollande rămâne pe primul loc în intenţiile de vot la primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, cu 28 la sută, devansându-l pe preşedintele în exerciţiu Nicolas Sarkozy, care obţine 25 la sută, potrivit unui sondaj CSA publicat joi, relatează AFP.
Economica.net - vin, 20 apr. 2012, 06:21
Alegeri Franţa: Hollande rămâne pe primul loc în preferinţele electoratului francez

În cel de-al doilea tur de scrutin, candidatul socialist este creditat cu 57 la sută din voturi (cu un punct mai puţin decât într-un sondaj precedent al CSA), faţă de 43 la sută (un punct în plus) pentru Sarkozy.

Aceste evoluţii sunt calculate în raport cu ancheta aceluiaşi institut efectuată cu 48 de ore mai devreme, la 16 şi 17 aprilie.

În urma acestora se află candidatul extremei drepte Marine Le Pen şi cel al stângii radicale Jean-Luc Mélenchon, amândoi în scădere uşoară, cu 16 la sută (cu un punct mai puţin), respectiv, 14,05 la sută (cu 0,5 puncte mai puţin).

Pe poziţia a cincea se află candidatul de centrul François Bayrou, care a înregistrat un uşor progres de 0,5 puncte, ajungând la 10,5 la sută.

În privinţa celorlalţi candidaţi, ecologista Eva Joly a rămas la acelaşi scor de 2 la sută, la fel ca suveranistul Nicolas Dupont-Aignan (1,5 la sută). Creditat cu 1,5 procente, Philippe Poutou (Noul Partid Anticapitalist, extrema stângă) câştigă o jumătate de punct, la fel ca Nathalie Arthaud (1 la sută) de la Lupta Muncitorească (extrema stângă), în timp ce Jacques Cheminade (independent) ar obţine mai puţin de 0,5 la sută.

Pronosticul victoriei în al doilea tur de scrutin, exprimat de persoanele intervievate, progresează rapid în favoarea lui François Hollande, dezvăluie acest sondaj: 55 la sută (în creştere cu 6 puncte) anticipează victoria sa, iar 25 la sută (în scădere cu 2 puncte) pe cea a lui Nicolas Sarkozy.

În plus, 38 la sută dintre persoanele intervievate, o proporţie foarte importantă cu câteva zile înainte de primul tur, declară că şi-ar putea schimba părerea până duminică, dar acest procentaj scade la 23 la sută pentru al doilea tur.

În echilibrul forţelor politice, totalul candidaţilor de stânga se ridică la 47 la sută, iar cel al dreptei parlamentare la 27 la sută.

Acest sondaj a fost realizat prin telefon la 18 şi 19 aprilie pe un eşantion naţional reprezentativ de 1.134 de persoane în vârstă de peste 18 ani (din care 1.005 persoane au fost extrase dintre cele înscrise pe listele electorale din Franţa).

Te-ar mai putea interesa și
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul tur al alegerilor prezidenţiale....
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Valeriu Iftime (PNL Botoșani): Iohannis are o vină enormă în eșecul lui Nicolae Ciucă. El a stricat PNL
Liderul PNL Botoşani, Valeriu Iftime, consideră că preşedintele României, Klaus Iohannis, are o vină "enormă" în ...
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel plănuiește să renunțe la 40% din forța sa de muncă
ThyssenKrupp Steel intenţionează să renunţe la 5.000 de angajaţi până în 2030 şi la încă 6.000 prin vânzarea ...
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor fără fum
Philip Morris România lansează pliculețele cu nicotină, fără tutun, ZYN pentru a accelera tranziția către un viitor ...
Consecventă cu angajamentul său de a accelera tranziția către un viitor fără țigări, Philip Morris România (PMI) ...