Marii benzinari ai României au căutat un compromis cu Guvernul, în problema amenzii de la Concurenţă

Înainte de a se afla că a dat în judecată Guvernul, pentru că nu a primit banii pentru protecţia mediului promişi prin contractul de privatizare, OMV Petrom, împreună cu celelalte mari reţele petroliere, au participat la o întâlnire secretă la Ministerul Economiei. Întâlnirea a avut loc la începutul lunii.
Economica.net - sâm, 21 apr. 2012, 08:03
Marii benzinari ai României au căutat un compromis cu Guvernul, în problema amenzii de la Concurenţă

Cam în perioada în care a fost amendată de Consiliul Concurenţei, OMV Petrom a dat în judecată ministerul Mediului, la Curtea de Arbitraj de la Paris, pentru că nu i-a rambursat cheltuieli cu protecţia mediului („ecologizare“) de circa 21 de milioane de euro, aşa cum este prevăzut în contractul de privatizare, potrivit reclamaţiei OMV Petrom.

Recent, însă, toate cele patru mari companii petroliere din românia (inclusiv Lukoil, Rompetrol şi MOL) au „onorat invitaţia Ministerului Economiei de a discuta pe tema transparenţei faţă de marele public a modalităţii de calcul a preţurilor. Unele companii au prezentat destul de clar formulele de calcul către public. S-a vorbit mult, în spiritul românesc, dar la final nu am sesizat să se fi ajuns la vreo concluzie concretă”, a declarat unul dintre participanţii la discuţii pentru Gândul.

Compromisul este încă posibil. „Prefer să nu comentez pe marginea acestui subiect până când nu se ajunge la o concluzie”, a precizat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, pentru Gândul, confirmând  faptul că întâlnirea a avut loc.

Reprezentantul Lukoil a propus chiar un mecansim de calcul al preţurilor. Ce au spus ceilalţi, citiţi în Gândul.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...