Mitingul taximetriștilor de miercuri se amână

Confederaţia Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a anunţat marţi, printr-un comunicat, că mitingul pe care intenţiona să-l organizeze miercuri, între orele 10,00-14,00, se amână pentru o dată ulterioară.
Economica.net - mar, 24 apr. 2012, 14:30
Mitingul taximetriștilor de miercuri se amână

‘Transportatorii autorizaţi, legali, care au ieşit azi (marţi, n.r.) în stradă, au obţinut o primă victorie în lupta împotriva pirateriei. Parlamentarii au dezbătut şi aprobat integral textul Legii taximetriei, aşa cum a fost el aprobat de Comisia de specialitate cu acordul patronatelor din domeniu. Legea taximetriei nu a obţinut votul plenului deoarece nu s-a întrunit numărul de parlamentari necesar pentru a fi validată de plen. Urmează să fie pusă pe ordinea de zi a plenului Camerei Deputaţilor, ulterior, numai pentru a i se da votul final. Este o primă victorie, dar lupta noastră continuă până la soluţionarea tuturor revendicărilor prezentate’, a declarat Vasile Ştefănescu, preşedinte COTAR. 

COTAR a organizat marţi, între orele 10,00-14,00, o acţiune de protest în faţa Parlamentului, principalul obiectiv fiind acela de a pune capăt pirateriei în serviciul de taxi.

Te-ar mai putea interesa și
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei locale a GES Trade, potrivit unui anunț al fimei....
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor crește și a a ajuns la nivelul maxim al ultimului an pe piața românească. Posibile probleme cu plafonarea
Prețul gazelor pe piața spot a BRM a ajuns la cel mai mare nivel al ultimului an. Prețuile sunt în creștere în toată ...