Băsescu cere OSCE sprijin pentru monitorizarea protocolului pe minorităţi cu Serbia

Preşedintele Traian Băsescu i-a solicitat Înaltului Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE, Knut Vollebaek, sprijinul pentru monitorizarea implementării prevederilor convenite de România şi Serbia prin Protocolul privind minorităţile naţionale, semnat la Consiliul European din martie.
Economica.net - mar, 24 apr. 2012, 16:29
Băsescu cere OSCE sprijin pentru monitorizarea protocolului pe minorităţi cu Serbia

Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, marţi, la Palatul Cotroceni, pe Knut Vollebaek, Înaltul Comisar pentru Minorităţi Naţionale al OSCE.

În cursul întrevederii, şeful statului şi oficialul OSCE au discutat cu precădere despre situaţia respectării drepturilor comunităţilor româneşti din statele aflate în vecinătatea ţării noastre, cu accent pe minoritatea românească din Republica Serbia şi, în special, pe cea din Valea Timocului, informează Preşedinţia.

„Preşedintele Traian Băsescu a reiterat mesajul adresat preşedintelui Republicii Serbia cu privire la necesitatea respectării de către statul sârb a dreptului la autoidentificare liberă a persoanelor aparţinând minorităţii naţionale române, precum şi la aplicarea unitară a regimului destinat minorităţii române pe întregul teritoriu al Republicii Serbia”, se arată într-un comunicat remis, marţi seară, agenţiei MEDIAFAX.

Preşedinţia menţionează că acest aspect reprezintă o premisă a soluţiei pe care România o aşteaptă de la Republica Serbia cu privire la regimul de protecţie a minorităţii româneşti.

„Preşedintele României i-a mulţumit Înaltului Comisar al OSCE pentru interesul arătat în vederea respectării drepturilor comunităţilor româneşti din afara graniţelor ţării şi, totodată, i-a solicitat sprijinul pentru monitorizarea implementării prevederilor convenite de România şi Serbia prin Protocolul privind minorităţile naţionale, semnat de cele două părţi în marja Consiliului European din 1-2 martie a.c.”, se arată în comunicatul Preşedinţiei.

Totodată, şeful statului a subliniat că România respectă şi protejează drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale din ţara noastră, în conformitate cu legislaţia internă şi documentele internaţionale în domeniu, şi aşteaptă ca acelaşi regim să fie aplicat comunităţilor româneşti din afara graniţelor sale, inclusiv de către Serbia în deplin acord cu obligaţiile acestui stat în calitate de candidat la aderarea la Uniunea Europeană.

Protocolul privind minorităţile între România şi Serbia a fost semnat pe 1 martie, la Bruxelles, de către ambasadorii la UE ai celor două ţări, după ce România blocase anterior, în reuniunea miniştrilor de externe ai Uniunii, luarea unei decizii privind acordarea Serbiei a statutului oficial de ţară candidată la aderarea la UE.

Preşedintele Traian Băsescu declara pe 2 martie că nu a mai existat nicio opoziţie faţă de acordarea Serbiei a statutului de ţară candidată după semnarea protocolului privind minorităţile.

Potrivit MAE român, Protocolul precizează expres asumarea de către Belgrad a conexiunii dintre aderarea la UE a acestui stat şi criteriile politice de aderare de la Copenhaga, care includ şi protecţia minorităţilor naţionale.

„Semnarea acestui Protocol este rezultatul demersurilor repetate şi insistente ale României pentru stipularea unor măsuri concrete de protejare a drepturilor şi identităţii persoanelor aparţinând minorităţii române din Republica Serbia, inclusiv a persoanelor aparţinând acestei minorităţi din Valea Timocului (…) El conţine angajamente concrete în vederea protejării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, care variază de la reprezentarea parlamentară a minorităţilor, la autorizaţiile de construire a unor biserici sau asigurare a dreptului la educaţie în limba maternă”, se arăta într-un comunicat al MAE.

MAE a mai precizat că la concluziile Consiliului European din 1-2 martie a fost anexată şi o Declaraţie a Comisiei Europene prin care aceasta reiterează importanţa respectării şi protecţiei drepturilor minorităţilor, ca parte integrantă a criteriilor de aderare la UE. Totodată, Comisia se angajează să continue monitorizarea strictă a eforturilor Serbiei în acest domeniu şi să raporteze în octombrie 2012 asupra progreselor.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...