Potrivit unui document UE în fază de proiect, Comisia vrea majorarea bugetului la 138 de miliarde de euro, pentru a respecta angajamente asumate anterior.
O astfel de creştere este o problemă sensibilă, având în vedere că în ultimii doi ani CE a cerut guvernelor să reducă cheltuielile publice pentru a aduce sub control criza datoriilor.
Este probabil ca miercuri să aibă loc o întâlnire a comisarilor UE, înainte de anunţul oficial, având în vedere îngrijorarea existentă la nivelul departamentelor CE privind felul în care va fi percepută solicitatea în capitalele UE şi cum ar trebui prezentat proiectul.
„Unele departamente sunt îngrijorate că majorarea cu 6,8% a fondurilor riscă să fie interpretată greşit. Comisarii ar trebui din acest motiv să aibă o discuţie politică, în special pe tema nivelului fondurilor alocate pentru plăţile din 2013 şi a felului în care ar trebui să fie prezentat proiectul de buget”, potrivit minutei unei întâlniri a oficialilor CE, de pe 23 aprilie, obţinută de Reuters.
Un purtător de cuvânt al comisarului pentru Buget, Janusz Lewandowski, a declarat că nu poate comenta propunerile.
O sursă din CE a spus că majorarea plăţilor de anul viitor nu poate fi evitată, dar proiectul de buget va limita creşterea noilor cheltuieli ale UE la 2%, uşor peste rata estimată a inflaţiei.
Propunerile CE referitoare la buget, odată finalizate, trebuie aprobate de guverne şi Parlamentul European.
Parlamentul susţine de obicei planurile de cheltuieli ale Comisiei, dar este probabil ca statele mari să manifeste o opoziţie puternică, având în vedere că au contribuţii nete importante la bugetul UE.
În negocierile de anul trecut pentru bugetul UE pe 2012, guvernele au respins propunerile CE şi ale Parlamentului, pentru majorarea cu 5% a cheltuielilor, stabilind o creştere de numai 2%.
Este probabil ca discuţiile pentru bugetul pe 2013 să dureze până în decembrie şi vor avea loc în paralel cu negocierile mai dificile referitoare la viitorul buget pe termen lung al Uniunii, pentru intervalul 2014-2020. Pentru acest buget, Comisia a propus alocarea a aproape 1.000 de miliarde de euro.