Ilie Sârbu: Problema pensiilor retroactive se rezolva în maximum una-două săptămâni, printr-o lege

Liderul grupului PSD din Senatul României, Ilie Sârbu, crede că problema pensiilor retroactive se poate rezolva în maximum două săptămâni, printr-o lege de îndrumare, care să se dea în Parlament.
Economica.net - mar, 24 apr. 2012, 18:30
Ilie Sârbu: Problema pensiilor retroactive se rezolva în maximum una-două săptămâni, printr-o lege

„Deciziile Curţii de Conturi nu sunt retroactive şi atunci există posibilitatea, dacă vom cădea cu toţii de acord, să se dea o lege în parlament, prin care, la Ordonanţa care a fost declarată neconstituţională să se dea o lege de îndrumare, prin ca să se poată repara această tară. Sunt posibilităţi de îndrumare rapidă. Liderii noştri au spus că se rezolvă imediat, într-o săptămână, maximum două”, a declarat Ilie Sârbu, marţi, într-o emisiune televizată.

În ceea ce privesc erorile constatate la Casa de Pensii, senatorul crede că pierderile vor fi suportate doar de către populaţie, deoarece, până în prezent, niciun responsabil din România nu a plătit material pentru daunele provocate.

„Acum (după controlul Curţii de Conturi, n.r.) poate că o să aflăm de ce s-a întâmplat acest mare deficit care era la Casa de Pensii – dacă cineva va avea de suportat consecinţe. Cea mai severă măsură luată împotriva unui om, în România, este demiterea unui om de la conducerea unei instituţii. În rest, răspunderea materială, doar dacă se întâmplă să ajungă în instanţă unele cazuri; în rest, Dumnezeu cu mila. De suportat, suportă poporul, care le plăteşte”, a punctat parlamentarul social-democrat.

Te-ar mai putea interesa și
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, lider în domeniul sistemelor arhitecturale din aluminiu. Compania a publicat......
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu de vreme rea, până sâmbătă seara
HARTĂ – Vreme rea în toată ţara, Cod roşu de viscol în şapte judeţe, în următoarele ore; Cod galben şi portocaliu ...
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de noi avertizări Cod roşu, Cod portocaliu şi ...
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea Aurie din Sibiu și George Enescu din Craiova
Cartierul Primăverii din București este cel mai scump cartier din România. La capătul celălalt al topului se află Valea ...
Cartierul Aeroport din Sibiu (76,6), Craiovița Nouă din Craiova (74,3) și Aleea Carpați din Târgu Mureș (73,7) se află ...
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
România în Schengen terestru – Austria ar putea debloca în curând aderarea deplină, relatează presa internaţională
Austria ar putea ridica în curând vetoul prin care împiedica până acum aderarea deplină a României şi Bulgariei la ...