SENTIMENTUL de dimineaţă: Marile tranzacţii de ieri confirmă nivelurile actuale ale cotaţiilor

Tranzacţiile speciale de ieri, de aproape 30 de milioane de lei consolidează nivelurile actuale de preţuri de la Bursa din Bucureşti. După ce s-au o bâlbâit toată ziua de ieri în jurul lui +0 %, şi au crescut abia pe final, încurajaţi de pieţele externe, indicii bursieri bucureşteni (mai puţin cel doar anunţat şi nu se ştie cât de util) au şanse bune azi să se prefacă, măcar, că atacă praguri superioare.
Adrian N. Ionescu - mie, 25 apr. 2012, 05:41
SENTIMENTUL de dimineaţă: Marile tranzacţii de ieri confirmă nivelurile actuale ale cotaţiilor

Bursele europene au recâştigat ceva teren, ieri, după ce scăzuseră la minimul ultimelor trei luni.

Datele noi despre economia americană sunt în continuare bune.

Şefii comunişti ai Chinei promit noi stimulente pentru capitalismul local, care este una din marile speranţe ale relansării economiei mondiale.

În România vor continua micile ajustări ale portofoliilor „cu dividend“. Abia luna viitoare vor fi următoarele zile în care ar putea urma vânzarea acţiunilor „nefolositoare“ (care nu mai dau dreptul la dividend, sau „ex dividend“).

Graficul dividendelor  îl găsiţi în articolul Calendarul celor mai fierbinţi zile la Bursă.

În concluzie, mai toate auspiciile sunt favorabile,  azi, unei creşteri cât de firave.

Nu trebuie să uităm, însă, care este cauza stagnării, singura tendinţă importantă pe termen mediu, aşa cum a descris-o, ieri, Adrian Ciudin, şeful brokerilor de la Carpatica Invest:

„Neliniştile europene şi lipsa de activitate de la noi fac ca stagnarea din ultima parioadă să devină pesimistă“, a declarat declarat Adrian Ciudin, pentru ECONOMICA.NET.

Astfel că nu astăzi se va încheia ceea ce este, de fapt, o mare corecţie negativă a entiziamul din primele două trei luni ale anului.

Repere tehnice

Indicele BET Fi ar putea să se apropie mai mult de pragul critic de la 25.000 de puncte, care a fost, pe rând, rezistenţă împotriva creşterii, suport pentru aceasta şi din nou rezistenţă (v. capitolul DIDACTICE pentru explicaţii).

BET Fi a urcat din nou peste pragul de siguranţă de la 24.000 de puncteşi stă confortabil deasupra suportului de la 23.500.

BET Fi își va pierde zilele acestea din relevanță, din cauza suspendării SIF-urilor. BET Fi  face media ponderată a variaţiilor acţiunilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea(FP) şi este cel mai analizat de la BVB, pentru că acţiunile sale sunt cele mai căutate de investitorii străini. Din această cauză, indicele BET FI mai are şi reputaţia că anticipează comportamentul restului acţiunilor la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).

Să ne uităm ceva mai mult la indicele BET XT, al celor mai importante 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP. BET XT arată fragil. Stă pe suportul de la pragul de 480 de puncte pe care tot încearcă să-l străpungă în jos

„Ne orientăm tot după zona 24.000-23.000 de puncte, ca punct optim de relansare a preţurilor“ spunea Dan Rusu, liderul echipei de analişti ai casei de brokeraj clujene BT Securities, referindu-se la indicele bursier BET Fi, în cel mai recent raport al său săptămânal.

De soliditatea acestor praguri critice depinde reluarea creşterii, dar rezistenţa de la 25.000 de puncte nu va fi uşor de atacat, în ciuda randamentului dividendelor la SIF-uri promiţătoare.

La 21.000 de puncte se află cel mai important prag de siguranţă, adică suportul care şi este denumit  ca atare de analistul de la BT Securities: „pragul de siguranţă de la 21.000 de puncte, de care atârnă perspectiva pentru restul anului“.

Câteva idei utile mai pot fi găsite şi în…

Arhivă

Încă nu este totul pierdut pentru tendinţa de creştere anuală, atâta vreme cât BET fi nu cade sub 21.000. Şi, cine ştie, cândva, după ce indicele se va stabiliza peste pragul de 25.000 de puncte, ne vom putea gândi că BET Fi ar putea relua creşterea spre 27.000 de puncte, aşa cum încă mai credea Dan Rusu, în raportul său de dinainte de Paşte.

Mai multe repere tehnice despre toate pieţele pot fi consultate în Ce şanse de creştere au euro, aurul şi acţiunile bursiere în săptămâna dintre „cele două“ Învieri.

Articolul a fost scris înainte de ora 9.30, când începe sesiunea de predeschidere a Bursei de Valori Bucureşti. Atunci, sistemul electronic al acesteia stabileşte preţurile de deschidere prin prelucrarea ordinelor date de brokeri, înainte de deschiderea de la ora 10. Actualizările ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)


„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite. 

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă. 

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...