România a îndeplinit doar 4 din 15 obiective convenite cu FMI

Guvernul şi-a asumat îndeplinirea a 15 obiective în scrisoarea de intenţie înaintată către Washington la sfârşitul ultimei misiunii a Fondului Monetar Internaţional, dar dintre acestea numai 4 au fost îndeplinite până la finalul lunii aprilie, dată la care trebuiau finalizate toate punctele.
Economica.net - mie, 25 apr. 2012, 10:36
România a îndeplinit doar 4 din 15 obiective convenite cu FMI

Obiectivele îndeplinite sunt vânzarea unui pachet de acţiuni de 15% de la Transelectrica şi selectarea unor intermediari pentru ofertele Romgaz, respectiv vânzarea a 15% din acţiuni, Hidroelectrica, 10% din acţiuni şi Tarom, 20% din acţiuni, scrie Agerpres.

Obiectivele neîndeplinite includ vânzarea integrală a companiilor Oltchim şi Cupru Min, ofertele publice secundare pentru Transgaz (15% din actiuni), selectarea intermediarilor la Poşta Română pentru vânzarea unui pachet minoritar de acţiuni, selectarea intermediarilor la Electro Serv, respectiv vânzarea unui pachet minoritar, privatizarea Electrica Serv, listarea a 10% din Nuclearelectrica, privatizarea Electrica Furnizare şi privatizarea CFR Marfă.

Ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Lucian Bode, a declarat recent că în ceea ce priveşte perioada potrivită pentru listările la bursă a pachetelor de acţiuni ale companiilor din energie, autorităţile vor discuta cu FMI.

‘Vom rediscuta cu FMI lista companiilor ce urmează să listeze acţiuni’, a spus Bode.

Oferta Transelectrica s-a încheiat cu succes pe 27 martie, fiind suprasubscrisă la 145,45% pe tranşa investitorilor mari şi 279,22 % pe tranşa investitorilor mici. Preţul de ofertă a fost de 14,9 lei la investitorii mari şi de 15,71 lei la investitorii mici (la un curs al euro de 4.3688 lei).

Oferta Publică Secundară Iniţială de vânzare a pachetului de 15% din acţiunile Romgaz va fi intermediată de Sindicatul de Intermediere constituit din Erste Group Bank AG, Banca Comercială Română, Goldman Sachs International şi Raiffeisen Capital & Investment.

Consorţiul format din BRD – Groupe Societe Generale, Citigroup Global Markets Limited, Societe Generale, SSIF Intercapital Invest a fost selectat pentru a intermedia Oferta Publică Primară de vânzare a pachetului de acţiuni emise de Hidroelectrica, reprezentând 10% din capitalul social existent al societăţii.

Ministerul Transporturilor si Infrastructurii (MTI) a semnat cu asocierea S.S.I.F. Carpatica Invest si S.S.I.F. Swiss Capital, la sfârşitul anului trecut, contractul pentru intermedierea ofertei publice secundare de vanzare a 20% din pachetul de actiuni al companiei aeriene TAROM.

În ceea ce priveşte unul dintre obiectivele neîndeplinite, adică privatizarea Oltchim Râmnicu Vâlcea, patru companii au depus oferte preliminare în acest procesul. Potenţialii investitori sunt SC Pegamont SA Ploieşti, PCC SE Germania, SC AISA Invest SA România şi JSC TISE din Rusia. Urmează ca pe baza discuţiilor şi a negocierii ofertelor preliminare şi neangajante depuse de cei patru potenţiali investitori să se finalizeze Dosarul de Prezentare în vederea organizării licitaţiei cu ofertă în plic. Vânzarea unui număr de cel puţin 188.100.976 acţiuni, reprezentând 54,80% din capitalul social actual al Oltchim Râmnicu Vâlcea se realizează prin Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie. În conformitate cu prevederile strategiei de privatizare a societăţii Oltchim, metoda de privatizare este combinată – negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante, urmată de licitaţie cu ofertă în plic. Oltchim Râmnicu Vâlcea a încheiat anul 2011 cu pierderi nete de 270,043 milioane lei (1 euro=4,35 lei), în creştere cu 26% faţă de cele raportate în 2010, conform informaţiilor financiare transmise Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Cifra de afaceri a companiei a fost cu 17,11 procente mai mare decât cea obţinută în 2010, ridicându-se la 1,533 miliarde lei. Combinatul a înregistrat venituri totale în valoare de 1,647 miliarde lei, cu aproape 15,32% mai mari faţă din 2010, şi cheltuieli totale de 1,917 miliarde lei, în plus cu 16,7% faţă de 2010. Acţionarul majoritar al Oltchim este Ministerul Economiei, cu 54,8062% din acţiuni, PCC Duisburg DEU deţinând 17,4717% din acţiuni, Nachbar Services Limited Nicosia – 14,0250% şi alţi acţionari – 13,6972%.

Nici vânzarea integrală a Cupru Min nu a putut fi posibilă deoarece nu s-a putut ajunge la un acord între reprezentanţii Guvernului şi cei ai companiei câştigătoare. Pe 26 martie, compania Roman Copper Corp. Canada a fost declarată câştigătoare a licitaţiei organizată pentru vânzarea acţiunilor deţinute de stat la societatea Cupru Min SA Abrud (nord-vest de Bucureşti), la preţul de 200,772 milioane euro. Preţul de pornire a fost de 57,363 milioane euro. Potrivit Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, la licitaţia cu strigare au participat trei ofertanţi, respectiv OZ Minerals Limited Australia, Dundee Holding BV Olanda şi Roman Copper Corp. Canada. Demersul a eşuat deoarece nu s-a putut ajunge la un acord între reprezentanţii Guvernului şi cei ai companiei.

Te-ar mai putea interesa și
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croaţia a înregistrat în 2024 o creştere de 4% a sosirilor de turişti, până la 21,3 milioane, precum şi o creştere de 1% a înnoptărilor, până la 108,7 milioane, a anunţat vineri......
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
Conducerea AROBS Transilvania Software S.A. a informat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat ...
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în ...
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon ...