Bursa a crescut cu 0,26%, pe un rulaj susţinut de două tranzacţii deal cu acţiunile BRD

Bursa de la Bucureşti a închis în creştere cu 0,26% sesiunea de miercuri, iar lichiditatea a fost susţinută în proporţie de 38% de două tranzacţii deal cu acţiunile BRD, în valoare cumulată de 15,72 milioane lei (3,6 milioane euro).
Economica.net - mie, 25 apr. 2012, 15:28
Bursa a crescut cu 0,26%, pe un rulaj susţinut de două tranzacţii deal cu acţiunile BRD

Un transfer deal a fost încheiat la un preţ de 10,65 lei, cu 0,47% peste referinţă, iar celălalt a fost realizat la 10,5 lei, cu 0,47% sub referinţa de marţi. Transferurile au cumulat 0,21% din acţiunile băncii.

La finalul sesiunii, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în urcare cu 0,74%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,45% peste nivelul de marţi.

„Pe tot parcursul sedinţei de tranzacţionare s-a simţit o presiune puternică la cumpărare, investitorii mizând pe o posibilă revenire, după corecţiile preţurilor din şedinţele anterioare şi în aşteptarea deciziilor AGA planificate pentru această perioadă. Cu siguranţă, aceste reveniri le putem pune şi pe seama dividendelor, mai ales ca leaderii creşterilor au fost societăţile de investiţii, acestea fiind de altfel si cele mai lichide companii” a declarat pentru MEDIAFAX directorul de tranzacţionare al Intercapital Invest, Mihai Mureşian.

El a mai spus că este posibil ca şi raportările financiare aferente primului trimestru, care vor începe în perioada următoare, să aibă un impact pozitiv asupra evoluţiei preţurilor.

Totodată, Mureşian nu exclude ca pe măsură ce datele de înregistrare pentru şedinţele AGA din această perioadă vor trece să se simtă o presiune şi pe partea de vânzare.

Indicele BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor Fondului Proprietatea, a închis în stagnare. Indicele a fost tras în jos de acţiunile SIF Moldova (SIF2), care au căzut cu 13,81%, întrucât începând de miercuri cumpărătorii acestor titluri nu mai au dreptul la dividendele acordate din profitul de anul trecut.
Titlurile societăţii de investiţii financiare au coborât la 1,142 lei, cu 0,183 lei mai jos faţă de nivelul de marţi, valoare apropiată de dividendul net pe care SIF îl va acorda acţionarilor, de 0,1848 lei/acţiune.
Scăderea a venit pe un rulaj de 3,81 milioane de lei.

Acţiunile FP şi SIF Banat-Crişana au fost suspendate de la tranzacţionare pentru întrunirea AGA.
Acţionarii Fondului au aprobat miercuri în AGA propunerea companiei Franklin Templeton, administratorul FP, de lansare a unui program pentru răscumpărarea a 8% din acţiunile Fondului, pachet evaluat pe bursă la 595 milioane lei (135 milioane euro), acordarea de dividende şi reducerea capitalului social cu valoarea titlurilor răscumpărate anul trecut.

Şedinţa SIF Banat-Crişana a fost amânată pentru joi, din lipsă de cvorum. La şedinţa de miercuri au participat acţionari care deţin aproximativ 14% din titlurile societăţii de investiţii financiare. Acţionarii se vor întâlni joi pentru a discuta distribuirea de dividende şi pentru aprobarea situaţiilor financiare aferente anului trecut. Pe ordinea de zi se află şi prezentarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru acest an.

Celelalte trei SIF-uri prezente la tranzacţionare au înregistrat creşteri semnificative, între 3,86 – 4,98%
Totodată, au fost suspendate miercuri de la tranzacţionare şi acţiunile Transgaz. Acţionarii au decis miercuri distribuirea unui dividend brut pe acţiune de 29,76 lei din profitul aferent anului trecut, cu 3,4% peste cel alocat pentru 2010, în valoare totală de 350,38 milioane lei.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a închis în creştere cu 0,45%. BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de titluri în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat acţiuni de 41,29 milioane lei (9,4 milioane euro), sub lichiditatea din sesiunea precedentă, de 54,2 milioane lei (12,3 milioane euro).

Bursele europene afişau creşteri de până la 2,6%, iar piaţa din Statele Unite a deschis în creştere şedinţa de miercuri, după ce rezultatele peste aşteptări raportate de Apple au susţinut optimismul legat de un sezon de rezultate financiare care a depăşit deja aşteptările.

Te-ar mai putea interesa și
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor antidemocratice întâlnite pe această platformă
Peste 60 de universități din Germania și Austria au anunțat că se retrag de pe rețeaua socială X, din cauza derivelor ...
Peste 60 de universităţi germane şi austriece au anunţat vineri că se retrag de pe reţeaua socială X a miliardarului american Elon Musk, îngrijorate de derivele antidemocratice ale acestei......
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. Rușii trebuie să vândă tot, în 45 de zile, altfel Serbia rămâne fără petrol
Compania petrolieră a Serbiei NIS, controlată de Gazprom și cu benzinării în România, a fost sancționată de SUA. ...
În urma noilor sancțiuni ale Statelor Unite împotriva sectorului petrolier rusesc, Gazprom Neft va avea la dispoziție ...
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal din Canada îl va alege pe succesorul prim-ministrului Justin Trudeau pe 9 martie
Partidul Liberal al premierului canadian demisionar Justin Trudeau a anunţat în noaptea de joi spre vineri că înlocuitorul ...
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în care el a depus jurământul de învestire pentru al treilea mandat
SUA au mărit la 25 de milioane de dolari recompensa pentru arestarea președintelui venezuelean Maduro, chiar în ziua în ...
Statele Unite ale Americii au anunţat vineri creşterea la 25 de milioane de dolari a recompensei pe care o oferă pentru ...