MOL a transmis MTI că şi-a exprimat îngrijorarea, în ultimul an şi jumătate, privind implementarea proiectului Nabucco în actuala structură şi cu actualul management. De asemenea, sursele de finanţare şi aprovizionarea cu gaze a Nabucco sunt incerte, a afirmat MOL.
Experţi din industia petrolieră au declarat pentru agenţia MTI că decizia MOL de a nu aproba bugetul înseamnă de fapt că nu va mai da bani consorţiului care se ocupă de proiect. Potrivit acestora, dacă actualii acţionari nu-şi exercită dreptul de preempţiune, MOL ar putea vinde participaţia în consorţiu companiei germane Bayerngas, care se află în negocieri pentru a deveni al şaptelea partener al Nabucco.
Bayerngas intenţionează să se alăture Nabucco şi se aşteaptă la o decizie în acest sens în acest an, a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru Reuters, chiar şi după ce MOL a pus sub semnul întrebării proiectul.
Directorul adjunct al Transgaz, Ioan Rusu, a declarat, miercuri, pentru Reuters, că proiectul gazoductului Nabucco este încă viabil, iar compania rămâne parte a acestuia.
„Există multe speculaţii în privinţa acestui proiect, nefondate însă. Proiectul nu este mort”, a spus Rusu.
Un purtător de cuvânt al Comisiei Europene a declarat că retragerea MOL din consorţiu nu ar avea un impact negativ asupra proiectului, dacă ar putea fi găsit un alt partener.
Grupul austriac OMV, de asemenea membru al consorţiului, a afirmat că priveşte încă proiectul ca fiind viabil, însă o conductă mai scurtă ar putea reprezenta o alternativă.
MOL nu este singurul acţionar Nabucco care şi-a exprimat neîncrederea în proiect. În ianuarie, grupul german RWE a afirmat că s-ar putea alătura altor proiecte. RWE a refuzat să comenteze acţiunile MOL.
Consorţiul Nabucco, cu sediul la Viena, are acţionari companiile OMV Austria, Transgaz (TGN), MOL Ungaria, Bulgargaz Bulgaria, Botas Turcia şi RWE Germania.
Proiectul vizează construcţia unui gazoduct din regiunea Caspică până în Austria, cu o capacitate de 31 miliarde metri cubi de gaze pe an.