Gafă monumentală a Guvernului: Investiţiile Chevron pentru gaze de şist în Dobrogea sunt publice

Compania americană va investi cel puţin 80 de milioane de dolari în cele trei perimetre concesionate în Dobrogea, acestea fiind investiţii obligatorii asumate prin contractele de concesiune cu statul. În total, investiţiile ar putea depăşi jumătate de miliard de dolari
Economica.net - joi, 26 apr. 2012, 10:36
Gafă monumentală a Guvernului:  Investiţiile Chevron pentru gaze de şist în Dobrogea sunt publice

Totalul investiţiilor minime obligatorii asumate de Chevron în dezvoltarea celor trei perimetre concesionate de Chevron în Dobrogea este de 63 de milioane de dolari, potrivit datelor prezentat de HotNews.ro. În cazul în care compania americană va continua programul şi va efectua şi investiţiile opţionale pentru dezvoltarea celor trei zăcăminte, totalul investiţiilor, în această fază, se va cifra la 482 de milioane de dolari, fonduri necesare în special pentru săparea de sonde, câte 11 la număr pentru fiecare perimetru.

În total, investiţiile Chevron s-ar putea ridica aşadar la peste 520 de milioane de dolari.

Agenţia Naţională de Resurse Minerale a publicat astăzi acordurile petroliere încheiate cu grupul american Chevron pentru explorarea/exploatarea gazelor de şist din trei perimetre din Dobrogea. Contractele au fost publicate fără programul de investiţii, la solicitarea companiei americane.

În documentul format .pdf făcut public datele nu au fost şterse de funcţionarii de la ANRM, ci doar acoperite. HotNews.ro a reuşit însă, printr-o metodă simplă, să înlăture haşura care acoperea coloana referitoare la sumele ce urmează să fie investite de Chevron în cele trei perimetre, Adamclisi, Costineşti şi Vama Veche.

 

 

 

Citeşte şi Contractele cu Chevron s-au desecretizat. Vezi aici documentele

 

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...