Volksbank vs. ANPC la Curtea de Justiţie a UE

Apariţia OUG 50/2010 a adus multe amenzi pentru băncile din România, Volksbank fiind una dintre cele mai lovite bănci. Într-un litigiu cu ANPC din 2010, Judecătoria Călăraşi a decis să întrebe CJUE dacă OUG 50/2010 este adaptarea corectă a legislaţiei româneşti la cea europeană.
Mihai Banita - joi, 26 apr. 2012, 21:09
Volksbank vs. ANPC la Curtea de Justiţie a UE

Judecătoria Călăraşi a sesizat în decembrie 2010 Curtea de Justiţie a UE, într-un proces în care Volksbank a contestat amenda primită de la Protecţia Consumatorului ca urmare a nerespectării OUG 50/2010. Instanţa din România întreba atunci CJUE dacă OUG 50 este legală, având în vedere că a fost adoptată cu modificări faţă Directiva 48/2008 şi la acel moment se aplica şi contractelor în derulare. Pe 19 aprilie a avut loc şedinţa în care Volksbank şi-a susţinut cauza urmând ca judecătorii să se pronunţe. Au mai depus observaţii scrise Comisia Europeană (CE), Guvernele României, Austriei, Germaniei, Cehiei şi Italiei, iar la dezbateri au participat reprezentanţi ai CE şi agenţii guvernamentali ai României şi Cehiei (cazul C-602/10)

Volksbank România a fost reprezentată de avocaţii de la Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP), pledoaria fiind susţinută de Radu Damaschin şi Răzvan Nănescu (partener, respectiv avocat în departamentul de litigii), potivit unui comunicat de presă al casei de avocatură remis ECONOMICA.NET.

Cei de la NNDKP spun că reprezintă în acest moment băncile din România în peste 1.500 de litigii legate de clienţii persoane fizice cu credite la bancă. În circa 1.000 de dosare reprezintă Banca Comercială Română, cea mai mare bancă din ţară.

Adoptarea de către guvernul Boc a directivei 48/2008 în legislaţia română prin ordonanţa de guvern OUG 50/2010 a născut multe controverse la nivelul sistemului bancar din România. Aceasta se aplica la acel moment şi creditelor în derulare şi prevedea calcularea dobânzii după criterii transparente şi reducerea numărului de comisioane ce pot fi precepute, precum şi alte elemente de protecţie pentru clienţi. În cele din urmă, după lungi dezbateri şi la presiunea băncilor, Băncii Naţionale şi a guvernului, parlamentul a adus modificări fundamentale OUG 50/2010 prin legea 288/2010. Practic, dintre prevederile importante, doar eliminarea comisionului de rambursare anticipată a mai rămas în vigoare şi pentru creditele în derulare.

Băncile au primit foarte multe amenzi de la ANPC din cauza OUG 50 şi decizia acestora de a crea artificial marjele de dobândă pentru a trece de la indicatorii de referinţă interni la Euribor/Libor/Robor a creat mari nemulţumiri clienţilor care au deschis un val fără precedent de litigii în tribunalele din toată ţara.

Totuşi clauzele din contracte au fost atacate pe legi mult mai vechi, din 1992 şi 2001, astfel că la nivelul preceselor clienţi vs. bănci OUG 50 a fost folosită mai puţin.

Volksbank este banca cu cele mai multe litigii deschise de către clienţi şi cu cele mai multe procese pierdute. De altfel, sunt foarte puţine procese în care banca a câştigat.

ECONOMICA.NET, în cadrul campaniei Români vs. bănci, a scris despre clauzele abuzive din contractele Volksbank şi despre procesele câştigate împotriva băncii.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele alegerilor prezidenţiale
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele ...
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că a demisionat de la conducerea partidului....
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) să ne hrănească familiile
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la ...
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...