Zentiva România a bugetat afaceri şi profit în creştere pentru acest an

Producătorul de medicamente Zentiva România (SCD) a bugetat pentru acest an afaceri de 255 milioane de lei (58 milioane euro), în creştere cu 8,5% faţă de nivelul raportat în 2011 şi un profit mai mare cu circa 3%, de 35 milioane lei (8 milioane euro), potrivit datelor transmise Bursei.
Economica.net - joi, 26 apr. 2012, 16:46
Zentiva România a bugetat afaceri şi profit în creştere pentru acest an

Acţionarii au aprobat joi bugetul de venituri şi cheltuieli pentru anul 2012, precum şi valoarea dividendului, care va fi distribuit în acest an.

Astfel, compania distribuie acţionarilor dividende de 33,85 milioane lei (7,7 milioane euro) pentru exerciţiul financiar 2011, sumă care reprezintă întreg profitul net aferent anului trecut.

În anul 2010, compania a acordat primele dividende de la listarea la BVB, acordând acţionarilor 125 milioane lei, din profit şi rezerve. Valoarea dividendului distribuit pentru 2010 a fost de 0,2998 lei, iar cea alocată pentru 2011 este de 0,0812 lei, cu 73% mai redusă.

Zentiva a raportat pentru anul trecut o cifră de afaceri de 235 milioane de lei ( (55,6 milioane euro).

Potrivit celor mai recente raportări, producătorul farmaceutic francez Sanofi-Aventis deţine direct şi indirect 81,6% din acţiunile Zentiva.

În România funcţionează două entităţi juridice distincte, Sanofi-Aventis România şi Zentiva, ambele parte ale grupului Sanofi-Aventis.

Acţiunile Zentiva au închis sesiunea bursieră de miercuri un preţ de 0,84 lei, în scădere cu 0,59%. La această cotaţie compania are o capitalizare de 350,2 milioane lei (80 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mediul de afaceri face apel la menținerea României pe traiectoria pro-europeană și trans-atlantică
Mai multe organizații patronale au transmis astăzi un apel, cu titlul "România, sens unic spre viitor, via UE, NATO și OCDE", în care cer mediului politic menținerea țării noastre pe......
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Volodimir Zelenski a aprobat bugetul Ucrainei pentru anul 2025, din care cheltuielile pentru apărare reprezintă 60%
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a semnat joi legea bugetului naţional pentru 2025, din care puţin peste 50 de ...
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare al criptoactivelor
Bulgaria se alătură Acordului multilateral referitor la schimbul automat de informaţii cu privire la cadrul de raportare ...
Cu prilejul celei de a 17-a reuniuni plenare a forumului global al OCDE cu privire la transparenţă şi schimb de informaţii ...
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” – Corneliu Bodea
“O familie medie din România are 3-4 abonamente la servicii de streaming, dar nu vrem să simțim prețul energiei electrice” ...
Corneliu Bodea, fondatorul grupului Adrem și președintele Centrului Român al Energiei (CRE), spune că ar trebui ca clienții ...