Ungureanu l-a demis pe Eugen Georgescu din postul de vicepreşedinte ANRE

Premierul Ungureanu a semnat decizia de eliberare a lui Eugen Georgescu din postul de vicepreşedinte al Agenţiei de Reglementare în Energie (ANRE), arestat preventiv în urma acuzaţiilor formulate de procurori în dosarul exploziilor de la Sighetu Marmaţiei, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
Economica.net - joi, 26 apr. 2012, 17:28
Ungureanu l-a demis pe Eugen Georgescu din postul de vicepreşedinte ANRE

Eugen Georgescu a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce Tribunalul Bucureşti a admis, joi, propunerea în acest sens făcută de procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetului de pe lângă ICCJ.

Decizia Tribunalului Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

Procurorii îl acuză pe vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energie de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi ucidere din culpă.

Te-ar mai putea interesa și
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croația a atras peste 21 de milioane de turiști în 2024
Croaţia a înregistrat în 2024 o creştere de 4% a sosirilor de turişti, până la 21,3 milioane, precum şi o creştere de 1% a înnoptărilor, până la 108,7 milioane, a anunţat vineri......
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
AROBS a încheiat două contracte de Market Maker cu Raiffeisen și InterCapital Securities
Conducerea AROBS Transilvania Software S.A. a informat astăzi investitorii de la Bursa de Valori București că a semnat ...
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna: În momentul de față nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că nu vrea să crească taxele și impozitele în acest an, în ...
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. Termenul contractului este 2029
Un nou sistem de rachete Patriot pentru România. Pentagonul a acordat contractul de înlocuire a sistemului donat Ucrainei. ...
Departamentul Apărării din Statele Unite a alocat un contract de 946 de milioane de dolari companiei de armament Raytheon ...