Canadienii care au cumpărat Bergenbier vând obligaţiuni de 2 mld. dolari

Producătorul de bere nord-american Molson Coors Brewing a emis obligaţiuni în valoare de 1,9 miliarde de dolari pentru a asigura o parte din finanţarea achiziţiei companiei StarBev, cu operaţiuni în Europa de Est, inclusiv România, de la fondul de investiţii CVC Capital Partners.
Economica.net - vin, 27 apr. 2012, 11:36
Canadienii care au cumpărat Bergenbier vând obligaţiuni de 2 mld. dolari

StarBev deţine în România compania Bergenbier SA.

Molson Coors a anunţat la începutul lunii aprilie un acord pentru achiziţia StarBev pentru 2,65 miliarde de euro (3,5 miliarde de dolari), potrivit Bloomberg.

Tranzacţia trebuie aprobată de autorităţile pentru concurenţă din mai multe state europene şi ar trebui să fie finalizată în al doilea trimestru al anului.

Molson Coors a vândut obligaţiuni pe cinci ani în valoare de 300 de milioane de dolari, pe zece ani în valoare de 500 de milioane şi obligaţiuni pe 30 de ani în valoare de 1,1 miliarde de dolari.

Producătorul de bere a apelat la piaţa obligaţiunilor în dolari pentru prima dată din 2007 pentru a asigura o parte a achiziţiei StarBev, potirivt datelor Bloomberg.

Achiziţia va permite companiei să se extindă pe alte pieţe decât America de Nord şi Marea Britanie, unde are o prezenţă semnificativă, iar şomajul ridicat şi concurenţa puternică afectează creşterea. StarBev operează nouă fabrici de bere în Europa Centrală şi de Est, în ţări precum Cehia, Ungaria, România şi Bulgaria.

CVC a cumpărat operaţiunile de producţie de bere din Europa Centrală şi de Est, pe care le-a consolidat în StarBev, de la InBev, în 2009, după fuziunea acestei companii cu Anheuser-Busch. Cedarea activelor a fost necesară pentru a se obţine avizul Comisiei Europene în privinţa fuziunii.

În România, StarBev controlează Bergenbier, unul dintre cei mai mari producători de bere de pe piaţa locală.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, că PNL a pierdut politic, fiindcă a făcut o coaliţie cu PSD....
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
Oppo lansează în România telefonul Find X8 Pro, echipat cu camere Hasselblad și ColorOS 15
OPPO a lansat la nivel global seria Find X8, Europa fiind regiunea care prezintă în exclusivitate modelul premium, Find ...