FMI discută cu Finanţele în această după-amiază

Negociatorul-şef al Fondului Monetar Internaţional (FMI) pentru România, Jeffrey Franks, a sosit vineri după-amiază la sediul Ministerului Finanţelor pentru discuţii tehnice cu specialiştii instituţiei, au declarat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale.
Economica.net - vin, 27 apr. 2012, 14:12
FMI discută cu Finanţele în această după-amiază

Iniţial, şeful misiunii FMI avea programată o întâlnire cu ministrul Finanţelor, Bogdan Drăgoi, pentru vineri la ora 14,30, întâlnire care nu a mai avut loc.

Potrivit reprezentantului României la FMI, Mihai Tănăsescu, în contextul căderii Guvernului condus de Mihai-Răzvan Ungureanu, misiunea de evaluare a instituţiei financiare internaţionale va continua din punct de vedere tehnic pentru că există o serie de probleme care trebuie rezolvate de echipele de experţi.

„Din punct de vedere politic, nu ştiu cum se va continua misiunea, dar din punct de vedere tehnic misiunea va continua, pentru că există o serie de probleme de ordin tehnic care trebuie rezolvate de echipele de experţi”, a explicat Tănăsescu pentru AGERPRES.

Potrivit aceloraşi surse, la această misiune de evaluare a FMI, nu se vor mai face negocieri pe marginea acordului preventiv.

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi cei ai Comisiei Europene şi Băncii Mondiale au început marţi să lucreze la Bucureşti în cadrul celei de-a cincea evaluări a Acordului stand-by aflat în derulare cu autorităţile române, vizita experţilor celor trei organisme financiare internaţionale urmând să se încheie pe 7 mai.

Acordul dintre România şi FMI a început la 31 martie 2011 şi este unul de tip preventiv, ridicându-se la 3,1 miliarde DST, respectiv 3,6 miliarde de euro, reprezentând aproximativ 300% din cota pe care România o are la FMI.

Cabinetul condus de Mihai-Răzvan Ungureanu a fost demis, vineri, la mai puţin de 80 de zile de la învestitură, după ce Moţiunea de cenzură iniţiată de Opoziţie şi intitulată „Opriţi Guvernul şantajabil. Aşa nu, niciodată!” a fost adoptată de Parlament.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...