SIF Oltenia va distribui dividende de 75,4 milioane lei, reprezentând 90,4% din profitul din 2011

Acţionarii SIF Oltenia (SIF5) au aprobat vineri în AGA dostribuirea unor dividende în valoare cumalată de 75,4 milioane lei (17,3 milioane euro), respectiv 90,4% din profitul înregistrat anul trecut.
Economica.net - vin, 27 apr. 2012, 16:50
SIF Oltenia va distribui dividende de 75,4 milioane lei, reprezentând 90,4% din profitul din 2011

Societatea va acorda acţionarilor un dividend brut de 0,13 lei/acţiune, cu 73% peste valoarea alocată în anul precedent.

SIF Oltenia a încheiat anul 2011 cu un profit de 83,4 milioane lei (19,6 milioane euro), cu 3% peste câştigul din precedentul exerciţiu financiar, de 81,1 milioane lei.

Potrivit proiectului de venituri şi cheltuieli pentru acest an, veniturile ar urma să crească cu 18%, la 157,6 milioane lei (36 milioane euro), însă administratorii societăţii nu exclud vânzarea pachetului de acţiuni deţinut la BCR, tranzacţie prin care ar putea încasa aproximativ 40 milioane euro.

Societatea este singura care nu a vândut acţiunile BCR în cadrul acordului semnat cu Erste în septembrie de cele cinci SIF-uri cu grupul austriac pentru vânzarea titlurilor BCR. SIF Moldova şi SIF Transilvania, primele două SIF-uri care au vândut anul trecut toate acţiunile BCR pe care le aveau, au primit în schimbul a 6% din titlurile băncii o componentă cash de 123,6 milioane lei şi aproape 1% din acţiunile Erste.

Societatea ar putea încasa aproximativ 40 milioane euro pentru acţiunile deţinute la BCR, în condiţiile în care avea un pachet mai mare decât celelalte patru SIF-uri şi a participat anul trecut cu 37,1 milioane lei (8,5 milioane euro) la o majorare de capital a băncii. SIF Oltenia deţine în prezent 6,59% din acţiunile BCR.

Conducerea SIF Oltenia estimează un profit net de aproape 87 milioane lei (19,9 milioane euro) pentru acest an, cu peste 4% mai mare faţă de câştigul de anul trecut, de 83,4 milioane lei (19,7 milioane euro).

Totodată, acţionarii au ales vineri doi administratori noi, respectiv pe Tudor Dumitru şi pe Anina Radu, care aveau calitatea de membri provizorii. Cei doi au preluat în septembrie funcţiile de la Florian Teodor Buzatu şi Ioana Carmen Popescu.

Buzatu a fost suspectat că ar fi favorizat prejudicierea unor firme din portofoliul SIF, iar Carmen Popescu a fost trimisă în judecată alături de fostul preşedinte CA şi director general al SIF Oltenia Dinel Staicu, într-un dosar privind fraudarea Transgaz Mediaş (TGN).

Dumitru şi Radu au fost singurii candidaţi pentru posturile vacante.

Acţiunile SIF Oltenia au încheiat şedinţa bursieră de miercuri în creştere cu 4,14%, la 1,385 lei. La această cotaţie, capitalizarea societăţii este de 803,5 milioane lei (183,6 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor climatice pentru ţările în curs de dezvoltare la 250 de miliarde de......
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...