Bursele europene au deschis în creştere, după o contracţie economică sub estimări în Spania

Bursele europene au deschis luni în creştere, datorită optimismului generat de rezultatele financiare ale companiilor şi calmării temerilor privind situaţia financiară a Spaniei, după o scădere economică mai uşoară decât se estima în primul trimestru, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 30 apr. 2012, 07:50
Bursele europene au deschis în creştere, după o contracţie economică sub estimări în Spania

Produsul Intern Brut al Spaniei a scăzut cu 0,3% în primul trimestru faţă de ultimele trei luni ale anului trecut, contracţie mai puţin dură decât se aşteptau analiştii. Faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, economia spaniolă s-a contractat cu 0,4%.

Spania a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut o scădere economică de 0,3%, astfel că statul a intrat într-o nouă rundă de recesiune.

Declinul economic accentuează criza din sectorul finanţelor pubblice şi perpetuează situaţia din ultimii ani, cu şomaj ridicat, în special în rândul tinerilor.

Şomajul din Spania a crescut în martie la 24,4%, cel mai ridicat nivel din ultimii 19 ani, iar şomajul în rândul tinerilor este apropiat de cota 50%.

Indicele FTSEurofirsst 300 al celor mai importante acţiuni europene a avansat cu 0,2% în debutul şedinţei de tranzacţionare, în timp ce indicele IBEX al bursei spaniole a urcat cu 0,4%.

Astfel, pieţele europene cresc pentru cea de-a cincea şedinţă consecutiv, susţinute şi de optimismul generat de creşterile de vineri de pe Wall Street, datorate optimismului generat de rapoartele financiare în general pozitive ale companiilor pentru primul trimestru.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...