BNR a împrumutat şase bănci cu 1,38 miliarde euro pentru o săptămână

 Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat luni şase bănci cu 6,1 miliarde lei (1,38 miliarde euro), pentru şapte zile, printr-o licitaţie repo, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an.
Economica.net - lun, 30 apr. 2012, 10:20
BNR a împrumutat şase bănci cu 1,38 miliarde euro pentru o săptămână

Prin astfel de operaţiuni, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat.

Aceasta este prima licitaţie din 2012 când la operaţiune participă mai mult de patru bănci. La precedentele licitaţii, împrumuturi erau angajate de un număr restrâns de bănci, respectiv 3-4 instituţii, iar dealerii considerau că fondurile erau utilizate în principal pentru finanţarea Ministerul Finanţelor. Creşterea numărului băncilor poate arăta că au apărut instituţii care au nevoie de finanţare şi nu pot atrage bani din piaţă.

BNR a organizat săptămânal câte o licitaţie repo, începând cu 17 octombrie, iar cea mai mare sumă a fost acordată pe 12 decembrie, când nouă bănci au împrumutat 7,63 miliarde lei (1,7 miliarde euro).

Săptămâna trecută, banca centrală a împrumutat patru bănci cu 6,3 miliarde lei (1,44 miliarde euro), tot pentru o săptămână.

Dobânzile pentru sumele plasate pe termen de o săptămână au urcat luni de la 3,93 – 4,43% la 4,18 – 4,68% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
BMW își trimite mașinile de pe linia de asamblare să se descurce singure în fabrică – VIDEO
Grupul BMW a obținut certificarea CE pentru deplasarea autonomă a mașinilor în fabrici. La uzinele din Dingolfing și Leipzig modelele BMW și Mini părăsesc singure linia de asamblare....
Vicepreședintele Huawei Europa: Așteptăm o discuție transparentă și sinceră cu Guvernul român. Cu 1.500 de angajați, România este foarte importantă pentru noi
Vicepreședintele Huawei Europa: Așteptăm o discuție transparentă și sinceră cu Guvernul român. Cu 1.500 de angajați, ...
Huawei consideră că România este o țară foarte importantă și dorește să rămână un actor important pe piața locală ...
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren în sectorul 1 al Capitalei firmei Optima Asset Management cu peste 2 milioane de euro
OMV Petrom vinde un teren de aproximativ 7.200 de metri pătraţi, aflat în sectorul 1 din Bucureşti, firmei Optima Asset ...
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar de malluri din România
„Regele eolienelor” a vândut un parc fotovoltaic de 50 MW cu stocare către NEPI Rockastle, cel mai mare proprietar ...
Grupul Monsson a transferat 100% din părțile sociale ale unui parc de 50MW în zona Chișineu-Criș din județul Arad. ...