În doar trei luni, BCR a strâns credite neperformante de 1 miliard de lei

Banca Comercială Română continuă să acumuleze credite neperformante, rata acestora crescând substanţial în primul trimestru al anului, pe fondul problemelor firmelor.
Mihai Banita - lun, 30 apr. 2012, 19:18
În doar trei luni, BCR a strâns credite neperformante de 1 miliard de lei

După ce la sfârşitul anului trecut BCR avea o rată a creditelor neperformante de 20,6% din portofoliu, aceasta a crescut la sfârşitul lunii martie 2012 la 22,4%, potrivit raportului financiar al băncii.

În termeni nominali, din portofoliul de credite de 53,376 miliarde de lei înregistrat la sfârşitul lui 2011, creditele neperformante înseamnau 11 miliarde de lei, în timp ce din portofoliul de 53,873 miliarde de lei de la sfârşitul T1 2012, rata crescută a creditelor neperformante reprezintă 12 miliarde de lei.

Exprimate în euro, creditele neperformante erau de 2,54 miliarde de euro în decembrie 2011, la un portofoliu de 12,346 miliarde de euro, faţă de 2,75 miliarde de euro în martie 2012, la un portofoliu de 12,294 miliarde de euro. Deşi creditul acordat de BCR a crescut cu 0,9% de la începutul anului, sumele exprimate în euro apar mai mici la sfârşitul trimestrului 1 din cauza diferenţei de curs valutar – leul s-a depreciat de la începutul anului.

La nivel de grup, Erste raportează pe România, în primul trimestru, o rată a creditelor neperformante de 24,3% la un portofoliu de 11,082 miliarde de euro, expunere aferentă sectorului retail şi IMM. Asta înseamnă credite neperformante de 2,69 miliarde de euro, în creştere de la 2,53 miliarde de euro la sfârşitul anului 2011, când rata era de 22,7%.

Rata creditelor neperformante era la sfârşitul anului trecut, la nivelul sistemului bancar, de 14%, conform datelor BNR.

Zona întreprinderilor mici şi mijlocii şi cea corporate sunt cele care aduc cele mai mari probleme pentru BCR, potrivit raportului preliminar al băncii.

„Segmentul corporate este principalul contribuitor în ceea ce priveşte volumele NPL nou-generate, deoarece IMM-urile încă se confruntă cu constrângeri severe de lichiditate şi unele companii mari au reintrat în incapacitate de plată”, se arată în raport. În precedentul raport, oficialii BCR remarcau că rata de formare a creditelor neperformante încetinise semnificativ în T4 2011, pentru ca de la începutul anului problemele să se intensifice din nou.

Cei de la Erste se aşteaptă ca revenirea economică să fie în continuare slabă în România, ceea ce va afecta calitatea portofoliului de credite.

De altfel, România şi Ungaria reprezintă pieţele cu cel mai puternic impact negativ în rezultatul Erste din primul trimestru.

Costul cu provizioanele de risc s-a dublat în cazul BCR în T1 2012 faţă de T1 2011, de la 457,4 milioane de lei, la 933,7 milioane de lei. În T4 BCR avea provizioane de risc de 545,8 milioane de lei, ceea ce arată că banca înregistrează costuri mult mai mari cu riscul chiar şi faţă de sfârşitul anului trecut. Rată de acoperire cu garanţii şi provizioane a creditelor neperformante a scăzut faţă de sfârşitul anului 2011 de la 119% la 107,6%.

Asta a săpat adânc în profitabilitate şi a trecut banca pe o pierdere de 307 milioane de lei, de la un profit de 76,5 milioane de lei în T1 2011.

Te-ar mai putea interesa și
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
Beijingul atenuează reglementările cu privire la investițiile străine în companiile chinezești listate la bursă
China a dat publicităţii reglementări revizuite pentru investitorii străini în companiile sale listate, extinzând criteriile de eligibilitate şi atenuând cerinţele financiare, în......
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea unei finanțări nerambursabile de 117 milioane de lei
Chimcomplex se retrage din licitația pentru concesionarea termoficării din Iași, după ce municipalitatea a ratat primirea ...
Compania Chimcomplex S.A. Borzesti (CRC), controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, a anunțat astăzi investitorii de ...
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca țintă 9 miliarde pentru anul viitor.
Intesa Sanpaolo Group anticipează că va realiza în acest an un profit net de peste 8,5 miliarde de euro și fixează ca ...
Directorul general al Intesa Sanpaolo Group, Carlo Messina, a anunțat astăzi că rezultatele primelor nouă luni ale anului ...
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Ministrul de Finanțe Christian Lindner cere o reorientare fundamentală a economiei Germaniei
Pe fondul sporirii disputelor în interiorul coaliţiei de guvernare din Germania, ministrul de Finanţe, Christian Lindner, ...