Drăgoi avertizează: Am lăsat o situaţie confortabilă pentru România

Actualul ministru de finanţe, Bogdan Drăgoi, a declarat luni la încheierea întâlnirii cu misiunea Fondului Monetar Internaţional condusă de Jeffrey Franks că fostul guvern a asigurat o situaţie confortabilă pentru România din punct de vedere economic pe termen mediu şi lung.
Mihai Nicuţ - lun, 30 apr. 2012, 15:10
Drăgoi avertizează: Am lăsat o situaţie confortabilă pentru România

„Vă vorbesc din punct de vedere a ceea ce s-a făcut, nu în trei luni cât am fost ministru, ci în trei ani de negocieri cu Fondul Monetar Internaţional şi consider că am făcut reforme unice în Europa reuşind o destructurare a deficitului structural de succes cu mai mult de şase puncte procentuale. Am lăsat ca moştenire sustenabilitatea pe termen mediu şi lung a economiei”, a declarat pentru AGERPRES, Bogdan Drăgoi. Acesta consideră că România va avea o situaţie confortabilă în următoarea perioadă în continuarea reformei.

„Situaţia actuală este una confortabilă pentru România şi există sustenabilitate pe termen mediu şi lung”, a spus Drăgoi, la încheierea unei întâlniri de peste o oră jumătate care a avut loc la sediul USL în prezenţa premierului desemnat Victor Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Șeful Rezolv Energy, firmă ce construiește în Arad cel mai mare parc fotovoltaic din Europa: România e foartre atractivă pentru investiții, piața accelerează rapid, țara are unele dintre cele mai bune condiții naturale din Europa
Șeful Rezolv Energy, firmă ce construiește în Arad cel mai mare parc fotovoltaic din Europa: România e foartre atractivă ...
Sectorul fotovoltaic din Europa Centrală și de Est este adesea descris în termeni de potențial, mai degrabă decât de producție activă de energie din surse regenerabile, în contextul în care......
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM respinge oferta nesolicitată de preluare făcută de UniCredit
Banco BPM SpA a respins marţi oferta nesolicitată de preluare a UniCredit SpA, spunând că oferta nu a fost convenită ...
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Gazprom admite că nu va mai exporta gaze naturale în Europa de la 1 ianuarie 2025 – surse Reuters
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, ...
Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne: Mă aştept Bulgaria şi România să adere pe deplin la spațiul Schengen începând cu 1 ianuarie 2025
Ylva Johansson, comisarul european pentru Afaceri Interne: Mă aştept Bulgaria şi România să adere pe deplin la spațiul ...
Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson (foto), s-a declarat convinsă, marţi, în plenul Parlamentului ...