Sorin Apostu, „umbra” lui Emil Boc VIDEO

Sorin Apostu a fost succesorul lui Emil Boc la Primăria oraşului Cluj-Napoca. Presa l-a numit chiar "umbra lui Boc".
Economica.net - mie, 09 nov. 2011, 12:36

Sorin Apostu a ajuns la Primăria Cluj-Napoca, adus chiar de către Emil Boc. După ce actualul premier a părăsit şefia municipalităţii pentru scaunul de la Palatul Victoria, Sorin Apostu a fost votat de consilierii locali, primar interimar şi apoi ales de clujeni cu peste 60% din voturi. Emil Boc l-a sprijinit pe Sorin Apostu în timpul campaniei electorale pentru primărie. „Umbra va umbla singură”, spuneau atunci membrii PDL.

Sorin Apostu a intrat în Partidul Democrat în 2000. La alegerile locale din 2004, a fost ales consilier local al municipiului Cluj-Napoca pe listele Partidului Democrat. A demisionat la scurt timp din funcția de consilier local și a preluat funcția de director al Direcției Tehnice din cadrul Primăriei Cluj-Napoca. În 2008, a candidat din nou pe listele de consilieri locali ai Partidului Democrat-Liberal, fiind ales consilier local al municipiului Cluj-Napoca și apoi viceprimar în iunie 2008.

Sorin Apostu este licenţiat al Facultăţii de Medicină Veterinară, din cadrul Universităţii  de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Bucureşti. Este doctor în medicină veterinară, specializarea tehnologia şi expertiza alimentelor şi licenţiat în Comunicare şi relaţii publice, Facultatea de Comunicare şi Relaţii Publice, Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

Este profesor universitar titular din 2007 la Catedra Tehnologia prelucrării produselor agricole, Facultatea de Agricultură, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca.

Este autorul a 20 cărţi de specialitate şi manuale universitare. A fost director adjunct al Direcţiei Sanitar – Veterinare Cluj în perioada 1998-2001, directorul tehnic al Primariei Cluj-Napoca între 2004 şi 2008.

Te-ar mai putea interesa și
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Cutremur cu o magnitudine de 3,5 în Buzău în această dimineață
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs vineri dimineaţa, la ora locală 3:47, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de......
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, suspectând că a cauzat ...
CATL intenționează să se listeze la bursa din Hong Kong
CATL intenționează să se listeze la bursa din Hong Kong
Producătorul chinez de baterii CATL a anunțat joi că intenționează să se listeze în Hong Kong, a arătat un dosar ...
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un ...