Toate cele menţionate se regăsesc şi în topul acţiunilor care au crescut cu peste 10% în primele patru luni ale anului.
Cele mai mari creşteri din primele 4 luni ale anului le-au înregistrat acţiunile a două companii mici: producătoarea de benzi din cauciuc Artego Târgu-Jiu (simbol bursier ARTE), care abia a fost listată pe piaţa principală a BVB, şi producătorare de materiale abrazive Carbochim Cluj Napoca (CBC).
Cele două companii şi-au văzut dublată valoarea în acest an şi au la rândul lor şanse teoretice să-şi conserve creşterea, pentru că sunt obiectul unor lupte de piaţă pentru preluare, adeseori duse nu numai cu argumentul celui care dă cel mai mult.
Carbochim Cluj Napoca (simbol bursier CBC) este obiectul unor dispute inclusiv în instanţă. Cel mai mare acţionar, compania Electroargeş Curtea de Argeş (cu peste 14% din acţiuni), ca şi alte companii acţionare controlate de un notoriu om de afaceri şi investitor gălăţean, Cătălin Chelu, au avut mai multe cereri de suspendare a deciziilor administratorilor Carbochim. Adeseori acţiunile în instanţă sunt întrebuinţare în România ca metode de convingere a potenţialilor parteneri de afaceri.
Acţiunile Carbochim au crescut cu peste 125% în primele partu luni ale anului, până la o capitalizare (valoarea de piaţă, egală cu preţul acţiunii multiplicat cu număruil total de acţiuni) de 50,7 milioane de lei.
Artego Tg. Jiu a ajuns la o capitalizare de peste 45 de milioane de lei, după o creştere cu peste 118% faţă de preţul din 30 decembrie 2011.
Creşterea ARTE are o explicaţie simplă: pachetul majoritar de 70% din totalul acţiunilor este încă deţinut de Asociaţia Salariaţilor (PAS), care urmează să se desfiinţeze, acţiunile urmând să fie distribuie membrilor. În marea majoritatea cazurilor asemănătoare mulţi salariaţi şi-au vândut acţiunile primite, iar creşterea preţului ARTE dovedeşte interesul pentru aceste acţiuni, chiar dacă se presupune că oferta va fi mare.
Ambele acţiuni par însă, potrivit datelor tehnice al evoluţiei preţurilor, aproape de finalul unei creşteri accelerate şi, oricum, aceasta se datorează mai curând unor considerente ocazionale (apetitul penrtu preluare) decât performanţelor financiare.
Dividendele
În schimb, investitorii mai pot cumpăra acţiunile OMV Petrom (SNP) până pe 14 mai pentru a profita de cea mai mare distribuire de dividende din istoria României. Preţul acţiunii SNP a crescut deja cu 38,3% în acest an, înregistrând a 5-a cea mai mare apreciere de la 31 decembrie încoace.
Azomureş (AZO), campioana creşterilor de anul trecut, şi surpriza plăcută numită Banca Transilvania (TLV) se află pe locurile 3 şi 4 în topul creşterilor din acest an, cu 45,3%, respectiv 40,2%.
Aceste aceste creşteri se datorează şi performanţelor companiilor. Profitul Azomureş a crescut cu 125% în 2011 faţă de 2010 şi dă dividende generoase (cu un randament de peste 10%, ultima dată „cu dividend“ este 10 mai ).
Banca Transilvania nu dă dividende, dar a obţinut pe primul trimestru din 2011 un profit mai mare decât al BRD, în timp ce BCR a înregistrat pierderi. În aceste condiţii, chiar dacă nu este de aşteptat prea curând o încercare de preluare a băncii, acţiunile TLV devin atrăgătoare.
Alte mari furnizoare de dividende sunt de asemenea în topul celor mai mari creşteri din acest an şi încă mai au resurse de apreciere, dacă şi luptele politice vor crea un mediu mai propice.
Mai mult, 3 SIF-uri, Fondul Proprietatea şi însăşi Bursa de Valori Bucureşti S.A. au datele cu dividend între 9 şi 15 mai. Toate au crescut în acest an cu peste 13%, SIF Oltenia (SIF5), SIF Transilvania (SIF3) cu peste 32% şi Fondul Proprietatea (FP) cu peste 30%. SIF Muntenia a trecut de data cu dividend dar are încă o creştere de 32%, pentru că acţionarii s-au revoltat şi au contestat AGA.
Numai la SIF Moldova lucrurile s-au clarificat şi cotaţiile au suferite corecţiile obişnuite după data cu dividend, crşeterea din acest an reducându-se la doar +5%. Practica de piaţă presupune scăderea preţului acţiunii cu valoarea dividendului, dupp[ ce acesta nu mai poate fi obţinut (după data cu dividend).
Alte câteva acţiuni îşi conservă creşteri mici, în vreme ce aproape jumătate din titlurile listate sunt în teritoriul negativ.
Informaţii despre profituri şi datele până la care mai pot fi cumpărate acţiuni pentru dividende pot fi găsite în articolul Cele mai fierbinţi zile la Bursă şi în documentele ataşate acestuia.