Vrancea: Scandal pe banii de referendum

Scandal în Vrancea pentru banii publici. Autorităţile judeţene, sau o parte, mai exact, sunt dispuse să scoată din buget 1 milion de lei pentru a organiza referendumul privind desfiinţarea judeţului. Iar eşecul celui din Constanţa nu-i sperie pe consilieri.
Economica.net - mie, 09 nov. 2011, 12:53

Autorităţile din judeţul Vrancea vor să afle prin referendum dacă vrâncenii sunt sau nu de acord cu desfiinţarea judeţului lor. În timp ce unii consilieri sunt gata să aprobe alocarea sumei de 1 milion de lei pentru această acţiune, alţii nu sunt de acord cu iniţiativa. Astfel, la şedinţa de miercuri a CJ Vrancea s-a lăsat cu scandal, după ce suma a fost suplimentată cu încă 400.000 de lei, fapt ce a stârnit multă nemulţumire.

Cei care se opun iniţiativei au oferit exemplul referendumului eşuat de la Constanţa, unde s-au prezentat la urne doar 45% dintre cetăţeni. Referendumul a fost considerat nevalid şi, prin urmare, banii plătiţi pentru organizarea lui pot fi consideraţi ca aruncaţi pe fereastră.

Nici asta nu-i clinteşte în decizia lor pe cei care vor referendum cu orice preţ în judeţ. „Desfiinţarea unui judeţ trebuie făcută şi cu voia cetăţenilor. După cum ştiţi, democraţia costă bani, iar consultarea populaţiei face parte din legile democraţiei”, a spus consilierul Eduard Lambrino.

Hotărârea privind organizarea referendumului a fost atacată, dar Curtea de Apel Galaţi a stabilit că decizia consiliului este perfect legală, astfel că locuitorii din Vrancea vor fi chemaţi la vot. cu toate că în judeţ există primării care se plâng că nu au suficienţi bani.

Te-ar mai putea interesa și
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat un petrolier rusesc care ar fi întrerupt un cablu de alimentare subacvatic
Autoritățile finlandeze au confiscat joi o navă care transporta petrol rusesc în Marea Baltică, suspectând că a cauzat întreruperea unui cablu de alimentare subacvatic care leagă Finlanda......
CATL intenționează să se listeze la bursa din Hong Kong
CATL intenționează să se listeze la bursa din Hong Kong
Producătorul chinez de baterii CATL a anunțat joi că intenționează să se listeze în Hong Kong, a arătat un dosar ...
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad
Liga Arabă a cerut joi Iranului să nu stârnească discordie în Siria după căderea preşedintelui Bashar al-Assad, un ...
Xi Jinping va efectua o vizită în Rusia în 2025
Xi Jinping va efectua o vizită în Rusia în 2025
Preşedintele chinez Xi Jinping va efectua o vizită în Rusia în 2025, a declarat vineri dimineaţă ambasadorul Moscovei ...