Bilanţurile lui Ungureanu la MFP, MECMA şi MTI

Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ a aprobat, până la finele lunii aprilie 2012, investiţii de peste 182 milioane de euro, Ministerul Economiei a avut, la aceeaşi dată, o creştere de 2% a plăţilor în cadrul POS, iar Ministerul Transporturilor a înregistrat rambursări de la Comisia Europeană în sumă de 125 milioane euro pentru plăţile făcute în cadrul Programului Operaţional Sectorial Transporturi, potrivit bilanţului prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, de către premierul demis, Mihai-Răzvan Ungureanu.
Economica.net - mie, 02 mai 2012, 18:40
Bilanţurile lui Ungureanu la MFP, MECMA şi MTI

‘La Finanţe, vorbim de Programul cadru de emisiuni de titluri de stat pe piaţa externă pentru perioada 2011-2013 în valoare totală de şapte miliarde de euro (…) În 2012, până la data de 30 aprilie, au fost emise şase acorduri pentru finanţarea unor proiecte de investiţii în valoare totală de 182,35 milioane de euro, care vor genera un total de 2.033 noi locuri de muncă pentru care am aprobat un ajutor de stat în valoare de 60,03 milioane de euro. Tot ce am făcut până acum, pe baza schemelor de ajutor de stat, va susţine investiţii în valoare totală de 1.351,21 milioane de euro, care vor genera aproximativ 8.600 de noi locuri de muncă. A crescut gradul de absorbţie a fondurilor europene din Programul ISPA, urmând să atingem 94% în iulie 2012 faţă de 52 de procente acum trei ani’, a spus Ungureanu.

Acesta a adăugat că la capitolul investiţii şi restructurări se va urmări creşterea eficienţei. ‘Am demarat programul de restructurare profundă a ANAF, iniţiat împreună cu Banca Mondială şi care vizează îmbunătăţirea conformării voluntare, combatarea fermă a evaziunii fiscale, creşterea eficienţei prin reducerea costurilor administrative. Am prioritizat investiţiile, am făcut în aşa fel încât prin discuţii cu ministerele de linie care gestionează cele mai mari proiecte de investiţii să agreăm o listă de proiecte în stadii avansate de finalizare cu stadiul de execuţie de minimum 80%, urmând să finalizăm proiectele de amploare care pot avea efecte benefice imediate în economie. Au fost demarate şi se află în curs procedurile pentru selectarea de manageri pe criterii corporatiste la Loteria Română, companie aflată în subordinea Ministerului Finanţelor Publice şi unde statul este acţionar unic’, a explicat premierul demis.

În ceea ce priveşte Ministerul Economiei, Ungureanu a amintit că a prezentat Legea Energiei în Parlament şi că a încheiat privatizarea Institutului ISCIR CERT. ‘(…)am listat cu succes 15 procente din pachetul de acţiuni Transelectrica şi lăsăm următorului Executiv, în derulare, privatizarea Oltchim, reprivatizarea CupruMin şi proiectul Browin Hild Rovinari pentru realizarea unui grup energetic nou de minim 500 de Megawatti la Termocentrala Rovinari. Am declanşat modificarea Legii IMM-urilor, am declanşat competiţie naţională a celor mai bune planuri de afaceri, proiecte-pilot pentru stimularea înfiinţării de locuri de muncă. Am declanşat procesul de integrare a companiei Oil Terminal ca reper economic în Strategia europeană pentru regiunea Dunării, am pregătit totul pentru listarea a 15% din acţiunile Transgaz şi Romgaz prin metoda ISO şi prin metoda IPO a 10% din acţiunile Hidroelectrica şi Nuclearelectrica. Am înregistrat Complexul Energetic Oltenia, a fost emis ordinul pentru declanşarea fuziunii prin contopire a Elcen Deva cu Elcen Paroşeni şi înfiinţarea Complexului Energetic Hunedoara. Au fost selectate firmele de recrutare personal şi s-a semnat contractul pentru Hidroelectrica şi Romarm. În scurtă vreme, vom avea lista scurtă a managerilor selectaţi’, a menţionat Mihai-Răzvan Ungureanu.

Pe segmentul accesării fondurilor europene, Ministerul Economiei se apropia, la finele lunii aprilie, de 2,27 miliarde de lei ca total plăţi către beneficiari. ‘Stadiul accesării fondurilor europene la Ministerul Economiei este: în februarie 2012, la preluare mandatului, în cadrul POS, plăţile însumau 1,97 miliarde lei, reprezentând 15,9% din totalul sumei alocate pentru perioada bugetară 2007-2013. Două luni mai târziu, în aprilie 2012, totalul plăţilor a ajuns la 2,27 miliarde lei, saltul fiind de două puncte procentuale, la 17,8% din suma alocată’, a apreciat Ungureanu.

Premierul demis a vorbit, totodată, de activitatea de la Ministerul Transporturilor, unde a punctat o serie de realizări. ‘În ceea ce priveşte Transporturile, am obţinut aprobarea Comisiei Europene pentru proiecte în domeniul feroviar în valoare de 900 milioane de euro. Plăţile către beneficiari pe proiectele finanţate pe fonduri nerambursabile au ajuns la aproape 800 de milioane de euro, dintre care 347 milioane de euro rambursaţi efectiv. În luna februarie a acestui an, au fost rambursaţi de la Comisia Europeană 125 milioane de euro pentru plăţile făcute în cadrul Programului Operaţional Sectorial Transporturi. Au fost semnate contracte în valoare de 183 milioane de euro pentru modernizarea infrastructurii feroviare din fonduri europene. Am semnat contractul de modernizare din fonduri europene a Aeroportului Mihai Kogălniceanu Constanţa, proiect în valoare de 40 milioane de euro, am rezolvat situaţia blocată pentru finanţarea aeroportului de la Iaşi prin fonduri ale Guvernului, iar la 1 iunie ar fi urmat să fie dată în funcţiune autostrada Bucureşti-Ploieşti în integralitatea sa. S-au semnat contracte pentru construcţia din fonduri europene pentru variante ocolitoare la Braşov, Tecuci, Mihăileşti, Centura Sud şi au fost lansate licitaţii de peste 850 milioane de euro pentru construirea a trei tronsoane de autostradă Lugoj-Dumbrava din fonduri europene şi a Lotului II din autostrada Timişoara-Lugoj’, a precizat Mihai-Răzvan Ungureanu.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...