Noul guvern nu inspiră încredere analiştilor de la Moody’s.
„Retorica obişnuită“ a forţei politice de stânga venită la guvernare, ca şi nepopularitatea măsurilor de austeritate „limitează perspectivele noului guvern de a continua reformele înaintea alegerilor“ se spune în raport.
Aprecierea analiştilor nu este schimbată de faptul că noua conducere a anunţat că va păstrarea suportului FMI şi al Uniunii.
„Paralizia politică ar face şi mai dificile condiţiile de creditare pentru guvern, care trebuie să refinanţeze 13 miliarde dolari a datoriei publice în 2012“, avertizează raportul Moody’s.
Moody’s crede că situaţia politică afectează bonitatea României în trei feluri:
– nepunerea în aplicare a reformelor structurale, care ar fi consolidat rata de creştere a PIB din România;
– răsturnarea, în lunile de dinaintea alegerilor, a „măsurilor de consolidare fiscală din ultimii patru ani“, precum creşterea TVA, tăierile de salarii şi a beneficiilor;
– descurajarea investiţiilor străine prin instabilitatea politică.
„Ne aşteptăm la o încetinire a creşterii PIB în prima jumătate a anului 2012, din cauza condiţiilor interne şi regionale“, spun analiştii Moody’s. Rata de creştere a fost de 1,9% în ultimul trimestru din 2011, inferioară mediei anuale de 6,6%, din ultimii cinci ani care au precedat criza financiară globală.
Pe de altă parte, „orice măsuri care le vor contrazice pe cele de consolidare fiscală de până acum ar putea întârzia reducerea deficitului bugetar de la 5,2% în 2011 din PIB, în scopul îndeplinirii criteriilor Tratatului de la Maastricht, de 3% până în 2015“.
În fine, descurajarea investiţiilor străine ar periclita finanţarea deficitului de cont curent (în jur de 4,7% din PIB în 2011) şi a deficitul fiscal (în jur de 5,2% din PIB în 2011).