Codul de procedură civilă va intra în vigoare la 1 septembrie 2012 – Program de guvernare

Guvernul Ponta îşi propune, prin programul de guvernare depus la Parlament, intrarea în vigoare a noului Cod de procedură civilă la 1 septembrie 2012, iar a noului Cod Penal şi a celui de procedură penală în primul semestru al lui 2013, dar şi găsirea de soluţii optime privind dreptul de proprietate
Economica.net - vin, 04 mai 2012, 05:47
Codul de procedură civilă va intra în vigoare la 1 septembrie 2012 - Program de guvernare

În capitolul referitor la Ministerul Justiţiei, programul de guvernare depus joi seară la Parlament definieşte MJ drept „organ de specialitate al administraţiei publice centrale, având ca atribuţii principale buna funcţionare a sistemului judiciar, asigurarea condiţiilor înfăptuirii justiţiei ca serviciu public şi apărarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti”, care va avea ca obligaţie promovarea următoarele principii fundamentale: „justiţia modernă, distributivă de dreptate; justiţia aproape de cetăţean – factor esenţial al coeziunii sociale; drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor respectate, egale pentru toţi”.

Progresele în cadrul MCV sunt considerate „prioritate esenţială pentru parcursul european al justiţiei române”.

În acest sens, programul de guvernare menţionează: „Realizarea cu prioritate a obiectivelor asumate în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), iar în acest sens implementarea noilor coduri rămâne un obiectiv fundamental. Iniţierea urgentă a unor dialoguri cu colectivele de conducere ale instanţelor judecătoreşti, cu Consiliul Superior al Magistraturii(CSM), cu asociaţiile profesionale ale judecătorilor şi procurorilor, cu avocaţii, notarii, consilierii juridici, în vederea adoptării unui calendar corect şi realist, fără sincope sau întârzieri nejustificate, al intrării în vigoare a noilor coduri: intrarea în vigoare a noului Cod de
procedură civilă (termen estimat: 1 septembrie 2012), precum şi pregătirea corespunzătoare a intrării în vigoare a noului Cod penal şi a noului Cod de procedură penală (termen estimat: primul semestru al anului 2013)”.

Alte mijloace prin care vor fi realizate progresele în cadrul MCV se referă la iniţierea unui dialog de substanţă cu oficialii europeni, pentru o concretizare mai bună a modului în care sistemul judiciar român trebuie să îşi îndeplinească obiectivele, în cadrul MCV; urmărirea aplicării obiectivelor şi principiilor fundamentale ale Strategiei Naţionale Anticorupţie – componentă a politicilor publice privind integritatea şi combaterea corupţiei, întemeiate pe cele mai bune practici europene şi internaţionale; implicarea activă a instituţiilor sistemului judiciar, alături de instituţiile competente, pentru îndeplinirea obligaţiilor asumate de România în vederea intrării în spaţiul Schengen.

Asigurarea independenţei sistemului judiciar şi a calităţii actului de justiţie, prin utilizarea pârghiilor financiare, logistice şi manageriale pe care Ministerul Justiţiei le are, în beneficiul instanţelor şi parchetelor, este un alt obiecftiv pe care şi-l propune noul cabinet.

Măsurile specifice ce vor fi luate în domeniu ţin de mai buna organizare a instanţelor şi parchetelor în administrarea resurselor materiale si umane, inclusiv în managementul dosarului, creşterea specializării profesionale a magistraţilor – domenii în care dialogul şi buna conlucrare cu instanţele judecătoreşti, parchetele şi CSM sunt esenţiale; reluarea procesului de înfiinţare de tribunale specializate, în baza unor evaluări pertinente – măsură insistent cerută de magistraţi şi de investitorii străini (spre ex., instanţele specializate în materia familiei şi a minorilor – justiţia juvenilă, dar şi instanţele specializate în materia comercială
şi a falimentului); generalizarea metodelor moderne de soluţionare pre-judiciară a conflictelor, rapide şi necostisitoare pentru cetăţean (medierea). Introducerea obligativităţii medierii într-o serie de cauze civile; extinderea şi îmbunătăţirea corespunzătoare a asistenţei juridice din oficiu (gratuită), cu o atenţie specială faţă de zonele rurale, dar şi de comunităţile defavorizate; măsuri pentru simplificarea procedurii de acordare a asistenţei juridice pentru victimele infracţiunii şi facilitarea accesului justiţiabililor la expertiza judiciară, prin găsirea unor soluţii combinate, de tip legislativ şi managerial.

Alte măsuri sunt: accesarea fondurilor europene (structurale), de către sistemul judiciar român, Ministerul Justiţiei având rolul de coordonator şi de principală instituţie de implementare. În acest scop, se va demara imediat pregătirea includerii sistemului judiciar între domeniile prioritare, eligibile, în cadrul viitorului exerciţiu de accesare a fondurilor structurale, care va începe în 2013; continuarea şi finalizarea în bune condiţii a Acordului de Împrumut cu Banca Mondială, pentru Programul privind Reforma Sistemului Judiciar.

Totodată, noul Cabinet îşi propune identificarea, împreună cu instituţia Agentului Guvernamental al României pentru Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe, a unei soluţii optime de implementare a hotărârii pilot a CEDO în materia dreptului de proprietate, după realizarea unei consultări publice de substanţă.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...