Delegaţia comună a Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale continuă discuţiile-maraton privind Memorandumul de politici macroeconomice cu România, unul dintre subiectele dificile fiind cel legat de reîntregirea salariilor şi pensiilor în 2012.
La discuţii au ajuns şi ministrul desemnat al Justiţiei, Titus Corlăţean, dar şi actualul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu. La sediul BNR a sosit, de asemenea, ministrul desemnat al comunicaţiilor, Dan Nica. Acesta va prezenta oficialilor Fondului situaţia Poştei Române, instituţie aflată între societăţile cu probleme pe lista de condiţionalităţi a Fondului referitoare la societăţile deţinute de stat.
Potrivit surselor apropiate negocierilor, discuţiile s-ar putea prelungi până noaptea târziu. Conform programului, după ministerele Justiţiei, Comunicaţiilor şi Muncii, discuţiile vor continua cu ministrul Dezvoltării, Eduard Hellvig, şi cu reprezentanţii Secretariatului General al Guvernului, finalul negocierilor fiind estimat pentru ora 19,30.