Francois Hollande, ales preşedintele Franţei cu 51,67% din voturi – rezultate aproape definitive

Francois Hollande, în vârstă de 57 de ani, a devenit duminică primul preşedinte socialist al Franţei după 17 ani, obţinând 51,67 la sută din voturi potrivit rezultatelor oficiale aproape definitive, anunţate de Ministerul de Interne, relatează AFP.
Economica.net - lun, 07 mai 2012, 05:08
Francois Hollande, ales preşedintele Franţei cu 51,67% din voturi - rezultate aproape definitive

Victoria socialistului este interpretată drept un vot-sancţiune împotriva preşedintelui conservator aflat la sfârşit de mandat, Nicolas Sarkozy, care a obţinut 48,33 la sută.

Nicolas Sarkozy şi-a recunoscut rapid înfrângerea. „Franţa are un nou preşedinte al Republicii, poporul francez a ales (…). Francois Hollande este noul preşedinte al Franţei şi trebuie respectat”, a declarat el.

Sarkozy a mai indicat că se va retrage din viaţa politică, dar nu a precizat dacă această retragere va fi permanentă sau doar temporară. El a afirmat doar că va „redeveni un francez printre francezi”.

Francois Hollande, care a apreciat că victoria sa reprezintă dorinţa de a pune capăt austerităţii în Europa, a anunţat că prima sa vizită în străinătate îi va fi rezervată cancelarului german Angela Merkel.

De altfel, echipa sa a precizat că acesta a discutat cu Merkel la telefon încă de duminică seara, la fel ca şi cu alţi lideri mondiali, precum premierul britanic David Cameron sau preşedintele american Barack Obama.

Pe de altă parte, tabăra lui Hollande a făcut apel duminică la francezi să „confirme, să amplifice” victoria socialiştilor la scrutinul legislativ din 10 şi 17 iunie, în timp ce dreapta a avertizat împotriva unei concentrări excesive a puterii.

Te-ar mai putea interesa și
ANRE nu a avizat nicio plată către furnizorii de energie electrică pentru consumul clienților casnici în acest an. Sumele datorate ajung din nou la nivelul miliardelor
ANRE nu a avizat nicio plată către furnizorii de energie electrică pentru consumul clienților casnici în acest an. Sumele ...
Autoritatea de Reglementare în Energie (ANRE), insitituția care avizează plățile către furnizori în contul schemei de plafonare, nu a avizat niciun leu pentru consumul clienților casnici de......
În plin faliment, bulgarii de la Euroins vor să vândă iar RCA șoferilor din România. Când ar putea începe
În plin faliment, bulgarii de la Euroins vor să vândă iar RCA șoferilor din România. Când ar putea începe
Euroins AD, firma mamă a falimentarei Euroins România, a început demersurile pentru a reintra pe piața RCA din România. ...
Românii au oferte de internet fix limitate. Numărul furnizorilor a scăzut de 5 ori în ultimii 17 ani și primii 3 dețin 99% din piață – asociație
Românii au oferte de internet fix limitate. Numărul furnizorilor a scăzut de 5 ori în ultimii 17 ani și primii 3 dețin ...
Posibilitatea românilor de a alege între mai multe oferte concurente de internet fix este în ultimul timp din ce în ce ...
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat vor crește cu 1,053 de miliarde de lei – proiect Ministerul Finanțelor
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat vor crește cu 1,053 de miliarde de lei – proiect Ministerul Finanțelor
Veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat se majorează cu suma de 1,053 de miliarde de lei, în timp ce veniturile ...