Grecia: Bursa de la Atena în degringoladă după alegeri

Bursa de la Atena a deschis în scădere uşor peste 1% şedinţa de tranzacţionare de luni, însă declinul s-a accelerat rapid la aproape 8%, din cauza incertitudinilor cauzate de rezultatul alegerilor parlamentare.
Economica.net - lun, 07 mai 2012, 09:05
Grecia: Bursa de la Atena în degringoladă după alegeri

Bursa a coborât numai cu 1,27% în deschidere, însă scăderea s-a accelerat rapid în timp foarte scurt, la 7,7% până la 07:36 GMT (10:36 ora României).

Indicele sectorului bancar a pierdut 19%, însă volumele de tranzacţionare au fost reduse.

Cele mai importante patru bănci elene, prezente şi în România, au înregistrat scăderi puternice. Alpha Bank a pierdut 21%, Piraeus Bank a scăzut cu 20,45%, EFG Eurobank cu 19,5%, iar National Bank of Greece cu 18,9%.
După numărarea a 99% din voturi, Noua Democraţie (dreapta) şi socialiştii PASOK (stânga), partidele care au dominat scena politică din Grecia mai multe decenii şi singurele formaţiuni importante care susţin politica proausteritate, au obţinut împreună mai puţin de 32% din voturi şi numai 149 din cele 300 de locuri în Parlament.

PASOK a obţinut numai 13,2% din voturi, fiind împins pe locul al treilea de Coaliţia Stângii, cu 16,5%. Partidul Noua Democraţie a atras 18,8% din voturi, iar liderului acestuia Antonis Samaras, va fi probabil desemnat să formeze un nou guvern de către preşedintele Greciei, Karolos Papoulias.

Samaras ar urma să primească luni mandatul pentru formarea noului guvern. Conform Constituţiei, preşedintle Greciei, Karolos Papoulias, va da termen de trei zile partidului cu cele mai bune rezultate să formeze executivul. Dacă acesta eşuează, al doilea partid după numărul de locuri din parlament va primi mandatul. Procedura se aplică în continuare până ce toate partidele din parlament eşuează, după care au loc noi alegeri, trei săptămâni mai târziu.

Grecia trebuie să depăşească un test dificil în iunie, când trebuie să aprobe în legislativ măsuri suplimentare de reducere a costurilor în valoare de 11 miliarde de euro, pentru următorii doi ani, în schimbul continuării ajutorului financiar de la UE şi FMI.

Şocul electoral din Grecia a coincis cu victoria în alegerile din Franţa a socialistului Francois Hollande, situaţie care va spori probabil rezistenţa unor state europene faţă de politicile de austeritate promovate de Germania.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...