Bursa a scăzut cu 0,7%, pe un rulaj asigurat de deal-uri cu acţiuni SIF Oltenia şi BVB

Bursa de la Bucureşti a scăzut cu 0,75% în prima parte a şedinţei de luni, într-o piaţă în care două deal-uri cu 1% din acţiunile SIF Oltenia (SIF5) şi două tranzacţii negociate cu 3% din titlurile BVB au asigurat două treimi din lichiditate.
Economica.net - lun, 07 mai 2012, 10:44
Bursa a scăzut cu 0,7%, pe un rulaj asigurat de deal-uri cu acţiuni SIF Oltenia şi BVB

Încă din primele minute ale şedinţei piaţa locală a continuat să urmeze evoluţia burselor externe, însă amplitudinea variaţiilor a fost mai lentă decât cea a burselor europene. Punctul minim al indicelui general BET-C a fost atins în jurul orei 10:30, când piaţa era cu 1% sub nivelul de vineri.

Spre comparaţie, bursele vest-europene au înregistrat corecţii între 1,5% – 2,2% în primele minute, după ce politicienii aflaţi la putere în Franţa şi Grecia au pierdut alegerile desfăşurate duminică în cele două ţări, stârnind temeri că ar putea fi afectat consensul politic necesar pentru rezolvarea crizei datoriilor din zona euro. Spre mijlocul şedinţei, pieţele externe au început să revină spre nivelurile de vineri şi scăderile au încetinit 1% – 1,3%.

La ora 13:00, pe piaţa de la Bucureşti, primele zece acţiuni în funcţie de lichiditate plasau indicele BET cu 0,74% sub nivelul de vineri.

În acelaşi timp, indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri şi al acţiunilor Fondului Proprietatea (FP), era în scădere cu 0,62%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,5% şedinţa anterioară.

Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborât cu 0,75%. Indicele reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 24,2 milioane lei (5,5 milioane euro), valoare cu mult sub rulajul din prima parte a şedinţei precedente, de 203,5 milioane lei (46,1 milioane euro). Lichiditatea de vineri a fost dominată de un deal cu 2,59% din acţiunile Fondului Proprietatea, de 199,4 milioane lei (45,2 milioane euro).

Rulajul din prima parte a şedinţei de luni a fost acoperit în proporţie de 65% de două deal-uri cu 1% din acţiunile SIF Oltenia (7,8 milioane lei/1,7 milioane euro) şi două tranzacţii negociate cu 3% din titlurile Bursei de Valori Bucureşti (7,8 milioane lei/1,7 milioane euro).

Deal-urile cu acţiuni SIF Oltenia au fost realizate la 1,35 lei, preţ cu 2,88% sub nivelul de vineri, iar tranzacţiile negociate cu titluri BVB au fost efectuate la 34 lei, cotaţie cu 3,03% peste vineri.

Pe piaţa principală, acţiunile SIF Oltenia au scăzut cu 1,44%, la 1,37 lei, iar titlurile BVB au coborât cu 2,12%, la 32,3 lei. Operaţiuni cu acţiuni SIF Oltenia au cumulat 1,1 milioane lei, iar titlurile BVB au consemnat un rulaj de numai 680 de lei.

Titlurile Fondului Proprietatea au continuat să fie cele mai lichide din piaţa principală, cu transferuri de 2,4 milioane lei, iar preţul a scăzut cu 0,54%, la 0,554 lei.

La mijlocul şedinţei de la Bucureşti, bursele de la Paris şi Frankfurt erau în scădere cu 0,6% şi, respectiv, 1,1%, influenţate de rezultatele alegerilor de duminică din Grecia şi Franţa.

În Grecia, populaţia a votat împotriva austerităţii, astfel că cele două partide care au convenit acordurile internaţionale pentru salvarea Greciei de la faliment au obţinut împreună doar 32% din voturi. În cazul în care nu vor reuşi formarea unei coaliţii, ar putea avea loc noi alegeri în termen de o lună. Partidele mici care au câştigat în alegeri sunt toate împotriva măsurilor de austeritate, dar sunt prea divizate pentru a forma o coaliţie.

Grecia trebuie să depăşească un test dificil în iunie, când trebuie să aprobe în legislativ măsuri suplimentare de reducere a costurilor în valoare de 11 miliarde de euro, pentru următorii doi ani, în schimbul continuării ajutorului financiar de la UE şi FMI.

Şocul electoral din Grecia a coincis cu victoria în alegerile din Franţa a socialistului Francois Hollande, situaţie care va spori probabil rezistenţa unor state europene faţă de politicile de austeritate promovate de Germania. Rezultatul alegerilor a fost aşteptat de investitori, dar există încă îngrijorare în privinţa planurilor acestuia, care includ o taxă pentru bogaţi, un impozit pe tranzacţiile financiare şi o perioadă mai lungă pentru eliminarea deficitului bugetar.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...